Actualitate

Căldurile extreme persistă în week-end, dar și săptămâna viitoare

Valul de căldură din aceste zile va persista atât în week-end-ul care urmează, mai ales în regiunile vestice, cât și în primele zile ale săptămânii viitoare, în special în sudul și sud-estul teritoriului, însă o actualizare a avertizărilor de caniculă emise pentru aceste zile va avea loc după 3 august, în funcție de informațiile centralizate, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Oana Catrina, meteorolog de serviciu în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

 

„În week-end-ul care urmează, valul de căldură se va intensifica, iar în funcție de evoluția regimului termic și a intensității temperaturilor de tip tropical, vom vedea dacă actualizăm codurile de caniculă. Temperaturile vor continua să fie caniculare, cum spuneam, în week-end-ul următor, mai ales în regiunile vestice, unde se vor depăși valori de 41 de grade Celsius. Valul de căldură va fi intens și săptămâna viitoare, dar în special în sudul și sud-estul teritoriului. În celelalte regiuni, mercurul din termometre va mai coborî”, a menționat Catrina.

 

Un număr de 15 județe din vestul țării au intrat, de miercuri, sub avertizare Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic, valul de căldură extinzându-se în toată țara, potrivit prognozei ANM.

 

Județele vizate de această avertizare sunt: Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Caraș-Severin, Dolj, Hunedoara, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Sibiu, Sălaj, Satu Mare și Timiș.

 

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS