<
Actualitate

Când se schimbă ora și care este cea mai lungă zi din an

În această lună se face trecerea la ora de iarnă. Este momentul în care se spune că „dormim mai mult”.

Trecerea la ora de iarnă 2020 se va face în ultimul weekend din octombrie, adică în noaptea de 24 spre 25 octombrie, când ora 4.00 va deveni ora 3.00.

Ziua de 25 octombrie va fi cea mai lungă din an, pentru că, practic, are 25 de ore.

În perioada orei de iarnă, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de două ore (față de trei ore când e ora de vară).

Din 1932 România trece, în ultima duminică din octombrie, la ora de iarnă. Deşi motivaţia iniţială – aceea de a face economie de resurse – a dispărut în epoca modernă, peste 70 de state nu au renunţat încă la schimbarea orei.

Comitetul de Turism şi Transporturi al Uniunii Europene a propus ca schimbarea sezonieră a orei să nu se mai facă, iar fiecare stat membru UE va trebui să aleagă dacă rămâne la ora de vară sau la cea de iarnă.

Propunerea de renunţare la schimbarea orei ar fi trebuit să intre în vigoare încă din 2019, dar unele ţări europene s-au opus, așa că termenul a fost amânat pentru anul 2021: statele care decid să menţină permanent ora de vară ar urma să facă ultima modificare în acest sens în ultima duminică din martie 2021 (27 spre 28 martie 2021), iar cele care preferă să rămână la ora de iarnă (ora standard) vor face modificarea finală în ultima duminică din octombrie 2021 (30 spre 31 octombrie 2021).

În mod normal, țările Uniunii Europene ar fi trebuit să informeze Comisia asupra alegerii lor până în aprilie 2020, apoi să se coordoneze cu executivul blocului comunitar pentru ca deciziile individuale să nu afecteze funcţionarea pieţei unice. Numai că situația specială apărută în urma crizei provocate de pandemia de coronavirus a schimbat prioritățile.

România se află în fusul orar 2, iar Timpul Legal Român se aplică din ultima duminică a lunii octombrie până în ultima duminică a lunii martie, când România trece la ora de vară, iar diferenţa faţă de UTC este de trei ore.

Medicii spun că avem nevoie de aproximativ o săptămână, două, pentru a ne adapta la ora de iarnă. Schimbarea orei poate aduce stări de oboseală, nervozitate și chiar depresie, avertizează specialiștii.

Pe lângă modificările somnului, ne putem confrunta cu astenie, vertij, irascibilitate, anxietate, tulburări de concetrare, cefalee sau modificare apetitului.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS