<
Actualitate

Carte Electronică de Identitate la Călărași. Stația mobilă a DJEP Cluj ajunge în comună pe 16 iunie 2026

Primăria Comunei Călărași informează cetățenii că, marți, 16 iunie 2026, în intervalul orar 09:00 – 15:00, la Căminul Cultural Călărași va fi prezentă stația mobilă a Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj pentru eliberarea Cărții Electronice de Identitate.

Acțiunea are scopul de a facilita accesul locuitorilor comunei la noile documente de identitate, moderne și conforme standardelor europene.

Reamintim faptul că legislația în vigoare prevede sancțiuni pentru neactualizarea actului de identitate. Conform OUG nr. 97/2005, nesolicitarea unui nou document în termenul legal se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 și 1.000 de lei.

Nu așteptați să fiți sancționați! Acționați din timp!

Avantajele Cărții Electronice de Identitate:

* are dimensiuni reduse și încape ușor în portofel;
* primul document este gratuit pentru persoanele care au împlinit vârsta de 14 ani, în limita fondurilor disponibile prin PNRR;
* poate fi utilizată ca document de călătorie în statele membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European;
* oferă elemente avansate de securitate și protecție împotriva falsificării;
* permite acces rapid la servicii publice electronice;
* include posibilitatea utilizării semnăturii electronice, cu valoare legală;
* domiciliul sau reședința pot fi actualizate fără schimbarea documentului fizic;
* elimină necesitatea copiilor după documente, prin crearea dosarului electronic;
* este un document modern, realizat în format standard european.

Primăria Comunei Călărași îi încurajează pe cetățeni să profite de această oportunitate și să își actualizeze documentele de identitate în condiții rapide și accesibile.

Ioan RACOLȚA
Primarul Comunei Călărași

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top