<
Actualitate

Cea de-a X-a ediție FITT: peste 150 de evenimente și peste 400 de artiști la Turda

Cea de-a X-a ediție FITT: peste 150 de evenimente și peste 400 de artiști la Turda

Cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Turda s-a încheiat după zece zile intense, în care orașul Turda a devenit un spațiu al întâlnirilor artistice, al dialogului și al bucuriei de a fi împreună prin cultură. Desfășurat în perioada 26 iunie – 5 iulie 2026, festivalul a adus în fața publicului peste 150 de evenimente, reunind spectacole de teatru, dans, concerte, reprezentații stradale, spectacole pentru copii, recitaluri, workshopuri și dialoguri culturale.

La ediția din acest an au participat peste 400 de artiști, din România și din străinătate, iar evenimentele festivalului au atras peste 10.000 de spectatori în sălile de spectacol, în spațiile neconvenționale și în zonele în aer liber din Turda.

Timp de zece zile, energia festivalului a pulsat în fiecare colț al orașului. FITT a activat numeroase spații urbane: de la sălile clasice de spectacol, până la curți interioare, piețe publice, parcuri, zone pietonale și spații neconvenționale. Această abordare a dus arta direct în mijlocul comunității, transformând festivalul într-o experiență accesibilă publicului de toate vârstele.

“Ediția a X-a a adus la Turda producții ale unor mari teatre din România, dar și producții ale unor teatre și companii independente, spectacole internaționale, intervenții de teatru stradal, concerte și proiecte dedicate tinerilor artiști. Programul a reunit artiști și companii cu practici scenice diferite, de la teatru dramatic la dans contemporan, teatru de umbre și performance stradal. În paralel, workshopurile au oferit participanților contexte de lucru aplicat și întâlniri cu profesioniști din domeniu. Organizarea acestui amplu eveniment nu ar fi fost posibilă fără implicarea neobosită a echipei, susținerea partenerilor, a voluntarilor și, mai presus de toate, fără energia extraordinară a publicului turdean.

Vă mulțumim pentru că ați scris alături de noi acest capitol aniversar și vă așteptăm să construim împreună viitoarele ediții!” a spus Cătălin Grigoraș, Presedinte al Festivalului Internațional de Teatru Turda.

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top