Comandantul Bazei 71 Aeriană, generalul de flotilă aeriană Cătălin-Eugen Micloș, a primit vizita comandantului Comandamentului de Luptă Aerian al Forțelor Aeriene Regale Olandeze, generalul de flotilă aeriană Marcel van Egmond, în cadrul unei întâlniri dedicate consolidării cooperării dintre cele două forțe aeriene.
Discuțiile purtate au vizat teme de interes strategic privind cooperarea militară, întărirea parteneriatului aliat și dezvoltarea capacităților comune de apărare, în contextul provocărilor actuale din domeniul securității.
Reprezentanții celor două structuri militare au evidențiat importanța colaborării dintre statele aliate, subliniind rolul interoperabilității și al schimbului de experiență în creșterea nivelului de pregătire și eficiență operațională.

Potrivit reprezentanților Bazei 71 Aeriană, astfel de întâlniri reflectă angajamentul comun pentru consolidarea securității regionale și pentru întărirea relațiilor dintre aliații din cadrul NATO.
Vizita comandantului Forțelor Aeriene Regale Olandeze reconfirmă colaborarea strânsă dintre România și Țările de Jos în domeniul apărării și contribuția comună la menținerea stabilității și securității în regiune.















