Actualitate

COMUNICAT DE PRESĂ LANSARE EVENIMENT POCU/140/4.2/113953

Fundația Caritabilă„Sfântul Daniel” Turda, înparteneriat cu UAT Municipiul Turda – Direcția de Asistență Socială, Școala Gimnazială ”Horea, Cloșca și Crișan” Turda, Asociația Asistenților Sociali Profesioniști ”Pro Social” Cluj și Centrul pentru Afaceri Solidare SRL București va invită în perioada 18 – 20 octombrie 2019 la Săptămâna Incluziunii Sociale și a Toleranței 2019, eveniment ce se va desfășura în Municipiul Turda.
Evenimentul este organizat în cadrul Proiectului „Turda – dezvoltare comunitară prin promovarea incluziunii sociale active”, cu ocaziaZilei Internaționale pentru Eradicarea Sărăciei.
Obiectivele acestui eveniment sunt:
• Promovarea modelului social dezvoltat în cadrul proiectului (model bazat pe solidaritate și parteneriat) către cetățeni și actori relevanți de la nivel local, regional și național;
• Promovarea modelelor de bune practici în domeniul incluziunii sociale active;
• Sprijinirea comunicării și cooperării dintre actorii relevanți în domeniu;
• Dezvoltarea de inițiative în domeniul nondiscriminării și promovării incluziunii sociale

Cu ocazia acestui eveniment se vor organiza „Festivalul toleranței sipromovării incluziunii sociale”, precum și Conferința ce reunește o serie de actori instituționali relevanți domeniului incluziunii sociale ce vor supune atenției și dezbaterii teme privind promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei în rândul persoanelor aflate în marginalizare socială.

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014–2020

Date de contact: manager proiect,Daniela Constantinescu
tel. 0744246970
email:sfdaniel_turda@yahoo.com

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS