Consiliul Județean derulează lucrări de întreținere și reparații pe sectorul de drum Vâlcele – Rediu – Aiton

Consiliul Judeţean Cluj a demarat lucrări de întreţinere curentă şi periodică pe drumul judeţean DJ 103M, mai exact pe tronsonul Vâlcele – Rediu – Aiton.
Este vizat, astfel, un sector de drum în lungime de peste opt kilometri, cuprins între km 0+000 și km 8+230.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Drumul județean DJ 103M Vâlcele – Rediu – Aiton este important pentru că asigură legătura rutieră și accesul rapid spre drumul național DN1 și, mai departe, spre Cluj-Napoca sau centura ocolitoare Vâlcele – Apahida. De asemenea, pe direcția Aiton – Gheorgheni, prin intersecția cu drumul județean DJ 103G, traseul oferă o rută alternativă excelentă către aceeași centură ocolitoare Vâlcele – Apahida și direct spre municipiul Cluj-Napoca.”

Operațiunile constau în întreținerea platformei drumului prin înlăturarea pietrișului și a criblurii de pe calea de rulare, precum și a materialelor și a aluviunilor aduse de ploi și viituri, aducerea la profil a acostamentelor, asigurarea scurgerii apelor din zona drumului prin curățarea și desfundarea șanțurilor și a rigolelor, asigurarea esteticii rutiere prin tăierea lăstărișului și a vegetației din vecinătatea drumului, precum și montarea de oglinzi rutiere.















