<
Actualitate

Consiliul Local Câmpia Turzii menține interdicția jocurilor de noroc. Plângerea operatorilor a fost respinsă

Consiliul Local Câmpia Turzii menține interdicția jocurilor de noroc. Plângerea operatorilor a fost respinsă

Consiliul Local Câmpia Turzii a decis să respingă plângerea prealabilă formulată de două societăți din domeniul jocurilor de noroc împotriva Hotărârii nr. 51/2026, prin care a fost interzisă desfășurarea activităților de jocuri de noroc în locații fizice pe raza municipiului.
Hotărârea nr. 109, adoptată în ședința extraordinară din 30 iunie 2026, stabilește că plângerea depusă de societățile PRO HB SLOTS SRL și HATTRICK BET SRL este neîntemeiată, iar actul administrativ adoptat în luna aprilie rămâne în vigoare.

Potrivit raportului de specialitate întocmit de Serviciul Juridic al Primăriei Câmpia Turzii, operatorii economici au invocat, printre altele, presupuse nereguli privind transparența decizională, încălcarea principiului legalității, lipsa unor avize și existența unei discriminări între operatorii economici.
În urma analizei documentelor, autoritățile locale au concluzionat că:
-procedura de transparență decizională a fost respectată;
-proiectul de hotărâre și anunțul public au fost aduse la cunoștința cetățenilor;
-persoanele interesate au avut posibilitatea de a transmite propuneri și observații;
-nu a existat obligația organizării unei dezbateri publice, întrucât nu a fost formulată o solicitare în condițiile legii;
-procedurile de avizare au fost respectate;
-excepția privind Loteria Română vizează exclusiv activitățile desfășurate în regim de monopol de stat, fără a crea o discriminare față de ceilalți operatori.


Raportul mai arată că Hotărârea Consiliului Local nr. 51/2026 a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale și că nu există motive care să justifice revocarea acesteia. Totodată, juriștii administrației locale subliniază că actul administrativ a intrat deja în circuitul civil și a produs efecte juridice, motiv pentru care nu mai poate fi revocat pe cale administrativă.
Prin Hotărârea nr. 109/2026, Consiliul Local a decis:
-respingerea plângerii prealabile formulate de cele două societăți;
-menținerea în forma adoptată a Hotărârii nr. 51/2026 privind interzicerea desfășurării activităților de jocuri de noroc în locații fizice pe raza municipiului Câmpia Turzii.
Decizia a fost adoptată cu 19 voturi pentru, fără voturi împotrivă sau abțineri, toți consilierii locali prezenți susținând menținerea interdicției.

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top