<
Actualitate

Cristian Matei: În două sau trei săptămâni vor începe lucrările la sala de sport

Prezeent la reunirea lotului Potaisei Turda, Cristian Matei, primarul municipiului Turda a anunțat începerea lucrărilor la sala de sport de la Turda.

Cristian Matei: Prea multe cuvinte nu am ce să vă spun, decât că am încercat pe cât posibil să atenuăm efectele pandemiei, din toate punctele de vedere, am încercat și financiar, cât s-a putut, avem promisiuni că o să intrăm în normalitate, cel puțin eu personal am făcut toate eforturile și toate demersurile ca în scurt timp, că tot am trecut în luna iulie și s-a terminat cu amânările pentru contributorii din Turda, și suntem pe cale să primim o sumă destul de consistentă care să ne aducă la normalitate.

Cred că vă doriți să ne revedem din nou ca altădată, ne era dor de voi, v-am văzut și pe site-ul clubului cum jucați acum un an sau acum doi ani, ne dorim, ca întotdeauna, dacă se poate, să luăm locul întâi! Ce voiam să vă mai spun e că după atâta frig și ceață, după 3 ani de zile, nu credeam că va dura atât, dar în 2 sau 3 săptămâni vor începe lucrările la sală, s-au terminat și licitațiile, s-au rezolvat și contestațiile, au fost și procese pe rol care au durat foarte mult, și in final s-a decis, în instanță, cine este antreprenorul care va construi sala, deja este totul în linie dreaptă, mai sunt doar câteva chestiuni de procedură și vom fi înștiințați că vom începe lucrările la sală. Desigur, prima etapă este doar organizarea de șantier, și proiectul sălii care trebuia făcut. Licitația a fost cu proiectare plus execuție, după care încercăm să luăm legătura cu antreprenorii. Sala va fi construită de Guvern, sigur că avem și noi o contribuție destul de importantă acolo, în ceea ce privește utilitățile și împrejurimile sălii de sport, care se vor ridica undeva la 12-15 % din valoarea investiției. În rest, eu vă spun încă o dată ”bine ați venit”, și mult succes în continuare. Să trageți tare, să fim cei mai buni!

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS