Actualitate

CUPA SALINA TURDA – ajunsă la a patra ediţie

Sâmbătă 15 decembrie, de la ora 10:00 s-a dat startul celei de a patra ediții a cupei “Salina Turda”.
Cu mic, cu mare, înotătorii turdeni şi nu numai, au luat cu asalt Bazinul de Înot din Turda. Aceştia au fost întâmpinați de însuşi Moş Crăciun care le-a oferit cadouri participanților.
Primarul Municipiului Turda, Cristian Octavian Matei, a rostit câteva cuvinte la deschiderea concursului : “sunt deosebit de încântat, fiindcă am avut dreptate acum doi ani, când am spus că, pe măsură ce anii trec, vom fi tot mai mulți şi nu îmi vine să cred o competiție atât de mare, cu atâtea performanțe, are loc într-un bazin de înot atât de mic, ceea ce mă obligă să facem pentru tinerii din Turda, ceea ce am spus! Nu este deloc uşor, este vorba de bani mulți, iar eu nu mă voi lăsa până nu va fi un bazin de înot olimpic la Turda”. De asemenea la deschiderea concursului a mai fost prezentă şi doamna Simona Baciu, director general Salina Turda, care are în administrare şi Bazinul de Înot Turda. “Suntem din nou la o sărbătoare a înotului turdean, mă bucur că suntem în număr atât de mare, vă felicit pentru activitatea sportivă din întreg anul şi vă doresc să ne vedem cu bine şi anul viitor”- ne-a relatat doamna Simona Baciu.


S-au oferit şi premii speciale, de excelență, pentru elevii bazinului de înot didactic, acestea s-au acordat sportivilor care în acest an au obținut cele mai multe medalii la competițiile naționale de natație.
Printre câştigătorii de seamă ai acestui sport se află Alexandru Todea, de la Clubul Delfinii, care a câştigat anul acesta 55 de medalii, 19 de aur, 17 de argint şi 19 de bronz, Bogdana Covaciu, care a obținut 56 de medalii, din care 26 de aur, 18 de argint, 13 de bronz, Şerban Metea, care a obținut, la doar nouă ani, 77 de medalii, 33 de aur, 27 de argint şi 17 de bronz şi 7 cupe la cel mai bun sportiv la categoria sa, Maria Fetiță, de 10 ani a obținut 33 de medalii, 34 de aur, 24 de argint şi 25 de bronz, 8 cupe la cel mai bun sportiv la categoria sa.
Aceşti minunaţi copii sunt cei mai buni înotători ai municipiului Turda, care peste tot pe unde înoată reprezintă municipiul cu mândire.
Au mai fost acordate două distincții sportive speciale, în semn de apreciere pentru ambiţia, perseverența şi determinarea în practicarea înotului, pentru Pap Ema Anita, în vârstă de 19 ani, Vitan Cristina, în vârstă de 9 ani ea înoată cu unul dintre instructorii bazinului de înot, Adi Adrian.
Pe lângă premiile acordate în cadrul concursului, sportivii vor beneficia şi de abonamente cu intrări gratuite la Bazinul de Înot Turda, însumând în total 36 de intrări, dar şi câte un cadou de la Moş Crăciun, omniprezent în această perioadă!

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS