<
Actualitate

De azi putem beneficia de investigații RMN la Spitalului Municipal „Dr. Cornel Igna” din Câmpia Turzii

De azi putem beneficia de investigații RMN la Spitalului Municipal „Dr. Cornel Igna” din Câmpia Turzii

De azi putem beneficia de investigații RMN la Spitalului Municipal „Dr. Cornel Igna” din Câmpia Turzii

Aparatul RMN Siemens, a fost achiziționat printr-un parteriat între Primăria Municipiului Câmpia Turzii și Consiliul Județean Cluj.

Aparatul RMN a fost instalat în luna decembrie a anului 2022 după care au început procedurile în vederea obținerii acreditării din partea Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare

Astfel, cetățenii municipiului Câmpia Turziii vor putea beneficia de investigații RMN atât prin bilete de trimitere, decontate de CNAS, cât și contracost, chiar la noi în oraș.

Investigațiile imagistice non-invazive, care se vor efectua cu acest aparat, vor contribui semnificativ la creșterea gradului de performanță și precizie al intervențiilor chirurgicale efectuate în Spitalul Municipal „Dr. Cornel Igna”.
🩺Aparatul de rezonanță magnetică nucleară din dotarea spitalului este unul de înaltă precizie, cu o inducție magnetică de 1.5 TESLA și 16 canale, care permite investigarea non-invazivă și diagnosticarea unui număr mare de patologii, boli și afecțiuni ale corpului uman. De la afecțiuni ale sistemului osos, la patologii cerebrale, de coloană vertebrală, cardiologice, angiografii, până la patologii ale sistemului genital feminin sau a organelor interne moi, toate pot fi investigate imagistic, prin intermediul acestui aparat RMN.

Primarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan: Îi mulțumesc domnului președinte al Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, domnului Dumitru Drăghici și întregului Consiliu Județean Cluj, pentru aportul adus la această investiție. Totodată îl felicit atât pe domnul manager, Adrian Antal, cât și întreaga echipă administrativă a spitalului, pentru eforturile susținute întreprinse în vederea achiziționării echipamentului. Fără implicarea acestor oameni minunați nu ar fi fost posibilă această investiție, atât de importantă pentru cetățenii municipiului nostru. Odată cu punerea în funcțiune a aparatului RMN, Câmpia Turzii devine un centru regional de imagistică medicală!

Învestiția totală s-a ridicat la aproximativ 1 milion de euro.

1 comentariu

1 comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS