Actualitate

Deplasare cu staţia mobilă a Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Cluj la Cojocna

O echipă de funcţionari ai Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Cluj, instituţie publică de interes judeţean aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean, se va deplasa miercuri, 8 mai a.c., începând cu ora 9.30, în localitatea Cojocna, cu staţia mobilă, în vederea preluării documentelor pentru întocmirea cărţilor de identitate.
În acest context, cetăţenii de pe raza localităţii care au cărţile de identitate expirate sau care urmează să expire în următoarele 180 de zile, tinerii care împlinesc vârsta de 14 ani, precum şi persoanele aflate în alte situaţii care impun eliberarea unui nou act de identitate şi cei care solicită viză de reşedinţă sunt invitaţi să se prezinte cu toate documentele necesare eliberării cărţii de identitate la sediul Primăriei comunei Cojocna.
Pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor ce se impun în această etapă premergătoare întocmirii cărţii de identitate, respectiv de preluare a imaginilor, cererilor şi documentelor necesare, funcţionarii Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor beneficiază de sprijinul angajaţilor din cadrul Primăriei Cojocna, precum şi de colaborarea organelor de poliţie locale.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS