Actualitate

Dobândește experiență în Guvernul României

O veste bună pentru tinerii care doresc să dobândească experiență în administrația publică centrală!
Studenții și absolvenții de studii superioare sunt invitați să aplice, începând de miercuri, 10 aprilie 2019, pentru cele 200 de locuri disponibile în Guvernul României, ministere, instituții și autorități ale administrației publice centrale, în cadrul celei de-a șaptea ediții a Programului Oficial de Internship al Guvernului României.
Înscrierile se fac online, în perioada 10 aprilie – 19 mai 2019, iar condițiile de participare, precum și formularul de înscriere sunt disponibile pe site-ul www.internship.gov.ro.
Programul Oficial de Internship al Guvernului va oferi tinerilor oportunitatea, timp de două luni, pe parcursul celor 8 ore/zi, de a învăța modul de funcționare și organizare a administrației publice de la funcționari publici cu experiență.
Dacă până acum fiecare participant la Programul de Internship primea o bursă în cuantum de 1000 lei, organizarea ediției din acest an vine cu o noutate majoră, internii vor beneficia de o indemnizație lunară pentru internship în valoare de 2080 de lei brut. O altă noutate se referă la faptul că perioada de desfășurare a programului de internship este considerată vechime în câmpul muncii.
La finalul perioadei de internship, internii vor primi un certificat din partea Guvernului României şi, la cerere, o scrisoare de recomandare din partea tutorilor.
Calendarul de organizare şi desfăşurare a Programului Oficial de Internship al Guvernului României este structurat astfel:
• 10 aprilie – 19 mai: depunerea candidaturilor;
• 20-21 mai: evaluarea dosarelor;
• 23 mai: publicarea rezultatelor;
• 23 mai – 3 iunie: evaluarea aplicațiilor;
• 4 iunie: publicarea rezultatelor;
• 10 iunie – 24 iunie: interviuri Skype;
• 28 iunie: anunțarea rezultatelor finale;
• 15 iulie: deschiderea Programului Oficial de Internship al Guvernului României;
• 13 septembrie: închiderea Programului Oficial de Internship al Guvernului României.
Pentru mai multe informații și detalii, vă rugăm să consultați Ghidul Aplicantului și Regulamentul prind organizarea și desfășurarea Programului Oficial de Internship al Guvernului României, disponibile pe site-ul www.internship.gov.ro

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.