La data de 9 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Turda – Biroul de Investigații Criminale au dispus măsura reținerii față de un tânăr de 21 de ani și a unei tinere de 20 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat.
În aceeași zi, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la locuințele persoanelor în cauză, imobile situate în municipiul Turda.
Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în perioada decembrie 2025 – mai 2026, tânărul ar fi săvârșit mai multe infracțiuni de furt, cauzând prejudicii semnificative, stabilindu-se ulterior faptul că una dintre faptele cercetate ar fi fost săvârșită împreună cu tânăra de 20 de ani.

În urma perchezițiilor și a activităților investigativ-operative desfășurate, cei doi au fost depistați, iar în baza probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Turda au dispus măsura reținerii tinerilor pentru 24 de ore.
De asemenea, la data de 10 iunie a.c., cei doi au fost prezentați în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Turda, care a dispus măsuri preventive față de aceștia, respectiv măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile față de tânărul de 21 de ani și măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile față de tânăra de 20 de ani.
În cauză, cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda.















