Economic

KAUFLAND aduce dovezi că cineva le-a pus un șoarece pe raft/video

O înregistrare video a fost publicată pe Facebook, în care apărea un șoarece pe raftul de lactate din magazinul Kaufland Arad. În comunicatul inițial, compania a precizat că este victima unei înscenări, însă nu a oferit mai multe detalii. Acum, Kaufland România revine și dezvăluie condițiile în care a avut loc incidentul de la Arad. Astfel, potrivit imaginilor video extrase de pe camerele de supraveghere din magazinul Kaufland din Arad, șoarecele ar fi fost plasat în magazin, la raftul de lactate, înainte de a fi filmat. „Avem motive bine întemeiate să credem că această filmare este orchestrată și face parte dintr-o campanie bine pusă la punct de denigrare a companiei, începută în urmă cu 2 săptămâni. În magazinul din Arad ultima procedură de deratizare, dezinsecție și dezinfecție a avut loc săptămâna trecută și, în urma acesteia, magazinul a primit raport verde din partea specialiștilor care au efectuat procesul. Vom sesiza Poliția și autoritățile și vom cere o anchetă în acest caz. Compania Kaufland România nu poate tolera șantajul și nici atacurile murdare și suntem pregătiți să ne adresăm organelor de urmărire penală și instanței de judecată pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate și luarea măsurilor legale care se impun”, precizează compania.

(Sursa observator)

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS