Elevă de excepție la Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu”! Alexandra-Nicoleta Chișu a obținut media 9,55 la Bacalaureat

Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” are un nou motiv de mândrie, după ce absolventa Chișu Alexandra-Nicoleta a obținut media 9,55 la examenul național de Bacalaureat, confirmând că seriozitatea, perseverența și munca susținută duc la rezultate remarcabile.

Conducerea unității de învățământ a transmis un mesaj de felicitare pentru tânăra absolventă, subliniind că performanța sa demonstrează că excelența poate fi atinsă și în cadrul unui colegiu tehnic.
„Ai muncit mult și ai demonstrat că munca și perseverența dau roade, chiar și la un Colegiu Tehnic! Suntem mândri de tine! Îți dorim mult succes și împliniri în tot ceea ce ți-ai propus!”, este mesajul transmis de reprezentanții colegiului.

Totodată, conducerea instituției i-a felicitat pe toți absolvenții care au promovat examenul de Bacalaureat, urându-le succes în parcursul profesional și academic.
Directorul Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu”, Monica Cherecheș, a adresat mulțumiri și cadrelor didactice care au contribuit la pregătirea elevilor, apreciind implicarea și dedicarea acestora în obținerea acestor rezultate.
Felicitări Alexandrei-Nicoleta Chișu și tuturor absolvenților pentru această reușită și mult succes în noul capitol al vieții!















