Eveniment

2000 de gulguţe vor lumina Parcul Municipal (berc) la adoua ediţie a Festivalului Luminii

Sub motto-ul “Redescoperă frumuseţea lucrurilor mărunte”, Centul Local John Visser Cămpia Turzii din cadrul Organizaţiei Naţionale “Cercetaşii României” vor organiza sâmbătă, 9 iunie 2018, a doua ediţie „Festivalul Luminii”, în Parcul Municipal între orele 18.00-22.00.

 

„Adevărata fericire nu e rezultatul bogăției, a succesului în carieră și nici măcar al satisfacerii tuturor plăcerilor. Fericirea e atunci când ești mulțumit de ceea ce ai și te bucuri din plin de asta. Dar mai presus de atât, adevărata cale spre fericire este acea de a-i face pe ceilalți fericiți.”- Sir Robert Baden Powell – fondatorul Mișcării Cercetășești

Festivalul Luminii – evenimentul național sincron al Organizaţiei Naţionale “Cercetaşii României”, revine la Cămpia Turzii cu a doua ediţie pe 9 iunie 2018 în Parcul Central (berc) pentru a vă reaminti de lucrurile mărunte care fac viața mai frumoasă în fiecare zi.  Astfel, cercetașii oferă comunității prilejul de a regăsi bucuria lucrurilor mărunte și clipe minunate petrecute în aer liber alături de cei dragi în cadrul Festivalului Luminii. În fiecare an, pentru a crea o atmosferă de poveste, cercetaşii apelează la gulguţe, cutii de origami în care sunt aprinse mici lumânări.

Tema din acest an a festivalului este “Natura și impactul nostru asupra acesteia” pentru că natura este locul în care cercetașii se simt cel mai bine și fac tot posibilul pentru a o proteja. De aceea, toate cele 2000 de gulguțe folosite în cadrul Festivalului Luminii – Cămpia Turzii vor fi realizate prin reutilizarea hârtiei.

Începând cu ora 18:00 până la ora 20:00, locuitorii din Cămpia Turzii, şi nu numai, sunt aşteptaţi sâmbătă să participe la o diversitate de ateliere pregătite de cercetaşi atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. La ateliere vor învăţa să facă gulguţe, brăţări, noduri, , să picteze pe piatră, tehnici de prim-ajutor, alpinisim. Copiii vor fi pictaţi pe faţă cu floarea de crin, simbolul cercetăşiei, şi vor putea participa la multe jocuri pentru copii. Vizitatorii pot veni să se relaxeze aducând cu ei chitarele pentru că va fi o zonă unde se va cânta live, sau aducându-şi o carte pentru că va fi amenajată şi o zonă de linişte, mai retrasă în parc, unde pot citi. Și anul acesta, cercetaşii pregătesc “Copacul cu dorinţe”, în care se pot pun bileţele cu propriile dorinţe. De asemenea, vizitatorii pot participa la aprinderea lumânărilor din cele 2000 de gulguţe. .

Accesul la eveniment este liber, iar Festivalul Luminii este o ocazie de a îi cunoaşte mai bine pe cercetaşi şi de a afla cum pot deveni cercetaşi atât copiii, precum şi adulţii.  Aşadar, locuitorii din Cămpia Turzii sunt invitaţi să vină şi să descopere frumuseţea celei mai mari mişcări de tineret de pe glob şi să afle cum, prin educaţie şi implicare, cercetaşii lasă lumea un pic mai bună decât au găsit-o. La plecarea din parc, cu siguranţă, vizitatorii vor reflecta la “Care sunt micile bucurii personale și cu cine le împărtășesc? Şi ce lucruri mărunte fac pentru a proteja natura?”

Programul Festivalului Luminii

18:00-20:00 Ateliere simultane
20:00-21:30 Aprinderea gulguţelor
21:30-22:00 Căntece la chitară

 

Despre Festivalul Luminii Cămpia Turzii

Pentru cercetaşi, Festivalul Luminii este unul din modurile prin care oferă ceva înapoi comunităţii pentru sprijinul pe care îl au constant şi, în acelaşi timp, modul de organizare al festivalului contribuie la atingerea obiectivelor educaţionale pe care organizaţia le are pentru membrii săi.

Despre Festivalul Luminii

Festivalul Luminii este marcă înregistrată a Organizaţiei Naţionale “Cercetaşii României”, iar ideea festivalului a apărut în anul 2004, când câțiva cercetași din Cluj-Napoca au încercat să le amintească oamenilor de fumusețea lucrurile mărunte din viața lor. Unindu-și forțele au realizat prima ediție a evenimentului, intitulat atunci Seara Viselor Împlinite, când clujenii prezenți au așezat, pe lacul din Parcul Central, aproximativ 200 de cutiuțe confecționate din hârtie, cu lumânări aprinse înăuntru, trimițând odată cu ele și visele lor, cât și dorința de a deveni realitate. De atunci, festivalul a continuat, în fiecare an, cu denumirea de Festivalul Luminii. Din 2008 a devenit eveniment național, fiind organizat sincron de mai multe filiale de cercetaşi, ajungând la aproximativ 150 de evenimente în toată ţara şi realizându-se până acum peste 400.000 de gulguţe

Despre Organizaţia Naţională “Cercetaşii României”
Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” (www.scout.ro) este cea mai veche mișcare educațională de tineret din România, membră fondatoare a Organizaţiei Mondiale a Mişcării Scout (WOSM). Cercetășia este un model educațional, de formare continuă, având ca scop dezvoltarea de indivizi responsabili și implicați în comunitățile din care fac parte.

De peste 100 de ani, modelul educațional bazat pe pedagogie cercetășească contribuie la crearea unei lumi mai bune prin implicarea personală a sute de milioane de oameni care cred și respectă valorile ercetăşești.

În România, organizaţia serveşte aproximativ 5000 membri prin 80 de filiale și sucursale active în comunități din toată țara, iar la nivel mondial, organizaţia numără 40 milioane de membri în 224 de ţări şi teritorii. După informaţiile WOSM, în lume există doar 6 ţări fără cercetaşi, în unele dintre ele deoarece nu este permis. Aceste ţări sunt: Andorra, Republica Populară Chineză, Cuba, Coreea de Nord, Republica Populară Democrată Lao, Myanmar.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS