Eveniment

Ai peste cinci porci, te înregistrezi la Registrul Comerţului

Schimbări importante pentru agricultorii români ca urmare a unui ordin al ministrului Petre Daea, publicat în Monitorul Oficial în data de 18 martie 2019.

Noile reglementări prevăd interzicerea creşterii a mai mult de 5 capete de porci, fără înregistrare și autorizare de la oficiul registrului comerțului, înregistrare în Sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor și înregistrată sanitar-veterinar.
Practic, pentru a putea crește în gospodăriile individuale mai mult de cinci porci trebuie să ai firmă specializată pentru așa ceva.
”Purceii de până la 30 de kilograme fac excepție, altfel vă dați seama în ce situație m-aș fi găsit dacă îmi făta scoafa mai mult de 5 purcei și mă prindea fără firmă. Glumesc, desigur. Situația este tragică, noi trăim din agricultură și ne ajută mult dacă mai vindem un porc la Crăciun” a declarat un crescător de animale.

„Exploataţiile cu un efectiv de maxim 5 capete de porcine cu greutatea de peste 30 kg sunt ferme de suine de subzistenţă destinate autoconsumului şi nu sunt supuse regulilor de înregistrare la Registrul Comerţului, fiind scutite de impozite”, arată ministerul, într-un comunicat de presă.
„Ordinul MADR nr.224/2019 nu restricţionează sub nicio formă creşterea porcilor în gospodăriile populaţiei, ci reglementează din punct de vedere tehnic dimensiunile exploataţiilor în vederea înregistrării tuturor efectivelor de porcine, urmărind totodată mişcarea animalelor pentru a se asigura trasabilitatea”, precizează ministerul Agriculturii.
Potrivit instituţiei, clarificările suplimentare prin ordinul MADR 224/2019 s-au făcut în baza prevederilor Regulamentului UE nr. 220/2015 care vizează clasificarea fermelor în funcţie de dimensiunea economică a acestora, întrucât Regulamentul UE 1242/2008, care a stat la baza ordinului anterior, a fost abrogat, atrăgând după sine anularea ordinului MADR 300/2017.
Toate precizările din ordin sunt destinate clarificărilor tehnice privind înregistrarea efectivelor de animale, norme impuse de Uniunea Europeană.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.