„Acum, nu pot să lucru cu ea deloc! Am fost angajată şi acum nu mai pot să lucru…”, acuză femeia.
Mamă a doi copii, era muncitoare necalificată la o firmă din Turda. Numai că anul trecut şi-a rupt antebraţul drept în timp ce făcea treabă prin gospodărie. Fractura a fost atât de gravă, încât medicii au băgat-o în sala de operaţie. Numai că, spune femeia, intervenţia chirurgicală a fost un eşec.
„M-am uitat, mâna era semicerc. Când am ajuns la Spitalul Militar s-au îngrozit”, spuen soţul femeii.
Cu toate acestea, ortopedul din Turda susţinea că totul este în regulă. Iar conducerea spitalului a găsit şi o explicaţie.
„Este un antebraţ compromis funcţional înainte să se adreseze serviciului nostru. Povestea începe încă din copilărie, probabil din cauza unei anomalii congenitale, probabil din cauza unor probleme”, explică Ovidiu Stănilă, manager al Spitalului Municipal din Turda.
Femeia recunoaşte că a mai avut mâna dreaptă ruptă. Numai că s-a întâmplat în urmă cu două decenii, când avea doar 16 ani, iar orice rană sau fractură se vindecă repede şi bine.
„Atunci arăta mai bine ca acum… Şi puteam să lucru”, spune Viorica Lombrea.
Cu toate acestea, conducerea spitalului nu se lasă.
„În timp au apărut diverse complicaţii la nivelul mâinii respective”, adaugă doctorul Stănilă.
Cu toate acestea, medicii din Turda i-au propus femeii să se supună unei noi intervenţii chirurgicale, care să repare totul. Însă aceasta nici ea şi nici soţul lor nu sunt de acord cu un asemenea lucru.
Familia e hotărâtă să meargă mai departe şi să depună plângere pentru malpraxis.