Eveniment

Clujean acuzat că exercită ilegal profesia de avocat

Avocaţii clujeni se judecă pentru monopolul clienţilor de peste zece ani. Pe de o parte se află avocaţii din Baroul Constituţional, înfiinţat de Pompiliu Bota, iar în cealaltă tabără avocaţii din Baroul Cluj, cel tradiţional. Cele doua barouri continuă să se acuze reciproc de funcţionare în ilegalitate. Recent, un avocat din Cluj a fost pedepsit în instanţă pe motiv că a desfăşurat activităţi specifice profesiei de avocat fără drept, scrie Gazeta de Cluj.

 

Acuzat că s-a jucat de-a avocatul

În perioada iulie 2014- iunie 2015 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda s-au înregistrat mai multe plângeri penale, sesizări sau cereri referitoare la dosarele aflate în lucru, redactate olograf, caracteristicile scrisului evidenţiind faptul că toate au fost redactate de aceeaşi persoană.

În octombrie 2014 un semnatar al unei astfel de plângeri, respectiv Simion Tuşa, s-a prezentat la sediul parchetului în vederea comunicării numărului unic sub care a fost înregistrată plângerea sa, ocazie cu care fiind chestionat cu privire la persoana care i-a redactat plângerea, a declarat că i-a fost redactată ”de o cunoştinţă pe nume Ioan Mutescu, care locuieşte în Cluj-Napoca, dar care mai face avocatură pe aici pe la Judecătoria Turda”.

”În aceste condiţii, Ioan Mutescu, nefiind cunoscut ca avocat, existând astfel indicii că desfăşoară activităţi specifice profesiei de avocat fără drept, în mai 2015, Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 384 din Codul penal şi a înaintat sesizarea organelor de poliţie în vederea efectuării  de cercetări cu privire la această persoană”, se arată în rechizitoriu întocmit de procurorul Călin Vasile Cioban.

 

Războiul Barourilor

În octombrie 2015, Baroul Cluj a depus plângere penală împotriva lui Ioan Mutescu pentru comiterea infracţiunilor de exercitare fără drept a unor profesii sau activităţi, falsificarea de instrumente oficiale, folosirea instrumentelor false şi înşelăciune. Din plângere rezultă că în iunie 2015, Baroul Cluj a fost sesizat de către Voichiţa Moldovan, că Ioan Mutescu se prezintă în nenumărate cauze aflate pe rolul Judecătoriei Turda în calitate de avocat. De asemenea, acesta a întocmit în numele unor persoane fizice o solicitare într-un dosar execuţional al executorului judecătoresc Laura Miron, semnând cererea în calitate de avocat al părţilor aplicând pe aceasta ştampila conţinând inscripţia ”Mutescu Ioan – Avocat – Cabinet Individual – Baroul Cluj – Uniunea Naţională a Barourilor din România” şi a anexat respectivei solicitări o chitanţă eliberată în favoarea persoanei menţionate pentru suma de 400 lei reprezentând contravaloare redactare, înregistrare şi susţinere cerere executare silită”, chitanţă pe care de asemenea era aplicată ştampila conţinând inscripţia menţionată.

Pe aceeaşi chitanţă se preciza că aceasta este emisă de către Cabinet Individual Mutescu Ioan, înfiinţat în 2017 şi având sediul în Cluj-Napoca, strada Bârsei, nr. 1, apartament 6. Din această plângere a Baroului Cluj reiese că Ioan Mutescu nu face parte din această organizare profesională, dar se regăseşte pe site-ul aparţinând structurii autointitulate UNBR – Baroul Cluj, înfiinţată din iniţiativa lui Pompiliu Bota, care desfăşoară fără drept  în mod nelegal activităţi specific profesiei de avocat.

”Conform unei decizii din 2006 a UNBR – Baroul Cluj – Baroul Bota, structură înfiinţată fără respectarea prevederilor legale, Ioan Mutescu a fost declarat admis în avocatură şi în baza acestei decizii s-a procedat la înscrierea sa pe Tabloul avocaţilor Baroului Cluj în calitate de avocat definitiv începând cu martie 2006 şi înfiinţarea cabinetului de avocat cu numele acestuia. În baza acestor considerente, inculpatul a început să practice profesia de avocat, folosind în această activitate o ştampilă care atestă titulatura primită prin decizie”, se arată în rechizitoriu.

 

Făcea pe avocatul şi primea alimente drept răsplată

Conform declaraţiilor inculpatului, în cursul anului 2010 s-a suspendat din Baroul Cluj (Baroul Bota) întrucât a fost angajat la SC Prod Bovin SA Apahida în calitate de consilier juridic. Prin prisma acestei calităţi, având în vedere că era cunoscut de mai multe persoane ca fiind avocat, atunci când unele dintre acestea i-au cerut ajutor în redactarea diferitelor plângeri şi sesizări pentru diferite infracţiuni, a fost de acord să le redacteze. La început i-a ajutat doar pe cunoscuţi, după care a fost contactat şi de alte persoane, în general oameni în vârstă care datorită posibilităţilor materiale reduse, nu-şi permiteau să-şi angajeze avocaţi şi pe care el a fost de acord să le ajute la redactarea diferitor plângeri, sesizări sau cereri. De asemenea, el a fost de acord ca pe unii să îi reprezinte şi în instanţă.

Din declaraţiile unor martori reiese că nu i-au achitat nicio sumă de bani lui Ioan Mutescu atunci când le-au redactat cererile solicitate sau plângerile, însă s-au înţeles că îi vor da ceva bani după finalizarea procesului şi dacă vor câştiga. Unul dintre martori mai spune că Mutescu ”făcea pe avocatul”, iar alţii că l-au cinstit cu băutură, în loc de bani.

”După redactare, oamenii îmi mai dădeau produse alimentare şi agricole”, a recunoscut Mutescu. Chiar şi după ce a fost trimis în judecată, aceasta a continuat să redacteze cereri.

 

Instanţele l-au amendat

În mai 2017, judecătorul Constantin Axinte de la Judecătoria Turda l-a condamnat pe Ioan Mutescu fără acord de recunoaştere la pedeapsa de ”6.300 lei amendă penală (90 de zile amendă, fiecare zi amendă – 70 lei) pentru săvârşirea infracţiunii de exercitarea fără drept a unei profesii prev. de art.348 cod penal În baza art.63 cod penal atrage atenţia inculpatului că dacă cu rea-credinţă nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor de amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea. În baza art.397 al.1 cod procedură penală respinge acţiunea civilă formulată de către persoana vătămată Baroul Cluj. În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”.

După apelul făcut de Ioan Mutescu împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Turda, la sfârşitul lunii septembrie, judecătorul Marian Lucian Mihăiţă i-a redus inculpatului amenda la 1.800 lei.

 

Lovitură definitivă în lumea justiţiei

Curtea de Apel Bucureşti a decis, definitiv, în martie 2017 că barourile avocatului Pompiliu Bota sunt legale. După mai bine de 11 ani de procese şi tergiversări, justiţia din România a stabilit că UNBR – Bota îndeplineşte toate condiţiile legale de funcţionare. Din hotărârea judecătorească devenită irevocabilă reiese că Uniunea Naţională a Barourilor din România – Bota (UNBR) este persoană juridică de utilitate publică.

Procesul în privinţa legalităţii UNBR – Bota a făcut subiectul unui proces la Judecătoria sector 1 Bucureşti, cea care a dat verdict favorabil UNBR- Bota. Tribunalul Bucureşti a judecat apelul şi Curtea de Apel Bucureşti recursul, ultimele două instanţe menţinând hotărârea instanţei de fond.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS