Eveniment

Doi poliţişti cjujeni au salvat viaţa mai multor persoane

Polițiștii Zilei sunt agenții de poliție Rareș Samoilă și Mirel Cazac, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj-Poliția municipiului Cluj-Napoca.

Astăzi, sâmbătă, 6 ianuarie, în jurul orei 09.30, un bărbat anunţa, prin apel de urgenţă 112, că îşi va omorî soţia.

 

Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la fața locului, la un bloc de locuinţe din centrul municipiului, unde persoana din interiorul locuinței vizate refuza să deschidă uşa de acces şi să aibă un dialog cu forţele de ordine. De asemenea, pe scară se simţea un miros înţepător, motiv pentru care a fost solicitată și intervenţia pompierilor.

 

Cei doi polițiști, împreună cu plutonier adjutant Bucur Dumitru din cadrul I.S.U. Cluj, au pătruns de îndată în locuinţă, prin forțarea sistemului de închidere și l-au imobilizat rapid pe bărbatul în vârstă de 61 de ani. Acesta avea în mână o brichetă şi ameninţa că va declanşa o explozie. Femeia, în vârstă de 65 de ani, se afla într-o cameră, imobilizată la pat.

 

Ulterior, s-a constatat că cele patru arzătoare ale aragazului erau pornite, fără flacără, degajând gaz în apartament.

 

Bărbatul a fost condus şi internat la Clinica de Psihiatrie, pentru efectuarea unui consult de specialitate.

 

Mulțumim celor care au intervenit prompt la acest apel la 112, salvând viața mai multor persoane.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS