Eveniment

Ziua Jandarmeriei nu a trecut neobservată la Cluj

Două persoane au fost legitimate de jandarmi, miercuri, la Cluj-Napoca, la manifestările organizate de Ziua Jandarmeriei pentru că au vrut să afișeze un banner cu un mesaj care amintea de intervenția jandarmilor în 10 august în București, bannerul fiind confiscat.
Un cetăţean clujean, Daniel Giurcă, a vrut să afișeze, miercuri, un banner cu mesajul „În An Centenar, Jandarmeria Română a reprimat brutal protestul pașnic a 100.000 de cetățeni. Să vă fie rușine!” în Parcul Mare din Cluj-Napoca, unde se desfășurau manifestările cu ocazia Zilei Jandarmeriei.
În momentul în care a încercat să desfășoare bannerul, a fost oprit de mai mulți jandarmi care i-au confiscat bannerul și l-au legitimat.
O a doua persoană, Cornel Vâlcu, i s-a alăturat lui Daniel Giurcă și a sunat la 112, reclamând furtul bannerului de către jandarmi, dar a fost și el legitimat de jandarmi.
„Este un abuz, este cenzură. Am vrut doar să afișez un banner care putea fi luat în seamă de oameni sau nu. Mesajul nu conținea nicio minciună și nici injurii. «Să vă fie rușine» nu are nimic injurios”, a declarat Giurcă.
Jandarmii au menţionat faptul că cei doi bărbaţi au fost legitimați pentru încălcarea Legii nr. 60, a adunărilor publice, deoarece organizatorul manifestării, Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj, a solicitat îndepărtarea bannerului din zonă.
Ulterior, jandarmii au returnat bannerul proprietarilor.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS