Galeria de Artă „Valer Suciu” Turda
Vă invităm la Galeria de Artă „Valer Suciu” Turda, unde va avea loc un eveniment expoziţional deosebit, joi, 29.10.2026, de la ora 17.00, dedicat memoriei artistului plastic Valer Suciu (14 ianuarie 1935 – octombrie 2018).
Evenimentul va fi prezentat de doamna Felicia Răcean şi domnul Cornel Vana, care vor prezenta publicului, universul artistic al domnului Valer Suciu şi al artiştilor expozanţi.
Expoziția aceasta, devine un prilej de a celebra frumuseţea artei şi de a păstra vie amintirea unui artist prin limbajul universal al culorii, formei şi expresiei plastice. Publicul va putea admira o selecţie diversă de lucrări, reunind portrete, peisaje, naturi statice şi compoziţii interesante, fiecare reflectă sensibilitate şi viziune artistică.
Prin această întâlnire, artiştii expozanţi aduc un omagiu memoriei domnului profesor Valer Suciu, într-un cadru vizual compus din creaţie, prietenie şi recunoştinţă, demonstrând că arta păstrează vie prezenţa celor care au dăruit frumuseţe lumii.
Perioada expoziţiei: 29.10 – 11.11.2026















