Formațiile artistice din Turda vor reprezenta orașul la festivaluri internaționale din Franța, Albania, Grecia și Muntenegru

Formațiile artistice ale Casei de Cultură a Municipiului Turda se pregătesc să ducă tradițiile, muzica și dansul turdean pe scene internaționale. Consiliul Local Turda a aprobat participarea acestora la mai multe manifestări culturale organizate în această vară în Franța, Albania, Grecia și Muntenegru.

Hotărârea a fost inițiată de primarul municipiului Turda, Cristian Octavian Matei, a fost adoptată cu 20 de voturi pentru, fără voturi împotrivă și fără abțineri.
Printre deplasările aprobate se numără participarea Ansamblului Folcloric Potaissa Turda la „Festival du Houblon – Rythmes et couleurs du monde”, programat în perioada 18–23 august 2026, în Franța.

De asemenea, Ansamblul Folcloric Țarina Turda a fost invitat la cea de-a XXV-a ediție a „International Music & Dance Festival Durres Waves”, care se va desfășura în perioada 25–30 august 2026, în Albania.
Pe lista formațiilor care vor reprezenta Turda peste hotare se află și Clubul de Dans Phoenix Turda, care urmează să participe, în perioada 2–6 septembrie 2026, la cea de-a XXVII-a ediție a „International Music & Dance Festival Music, Dance and Sea”, organizată în Grecia.

Totodată, Ansamblul Folcloric Datina Turdeană este invitat la „International Folk Dance and Music Festival Adriatic Fest”, eveniment programat în perioada 24–28 august 2026, în Muntenegru.
Potrivit raportului de specialitate al Casei de Cultură Turda, proiectul urmărește promovarea valorilor culturale locale, păstrarea tradițiilor și obiceiurilor populare și reprezentarea municipiului Turda în cadrul unor evenimente de prestigiu.
Participarea formațiilor artistice, precum și costurile aferente deplasărilor au fost aprobate de Consiliul Local, finanțarea fiind prevăzută din bugetul local și sponsorizări, conform documentației proiectului.
Reprezentanții Casei de Cultură consideră că prezența artiștilor turdeni la asemenea manifestări contribuie la consolidarea imaginii culturale a municipiului atât la nivel național, cât și internațional.
Astfel, finalul lunii august și începutul lunii septembrie vor aduce o adevărată „călătorie culturală” pentru Turda, artiștii locali urmând să ducă dansurile, muzica și tradițiile românești în fața publicului din Franța, Albania, Muntenegru și Grecia.















