„Stimați profesori, dragi colegi și părinți,
Astăzi, mă aflu în fața dumneavoastră cu o profundă recunoștință și cu un val de emoții, având privilegiul de a încheia un capitol important din viața noastră: liceul. Patru ani au trecut, iar acum suntem aici, pregătiți să pășim spre noi începuturi, dar cu amintirile acestor ani adânc înrădăcinate în sufletele noastre.
În primul rând, vreau să le mulțumesc din inimă cadrelor didactice. Ați fost mai mult decât dascăli – ați fost călăuze într-o perioadă în care totul părea nou, uneori copleșitor, alteori mai complicat decât o lecție la istorie. Ați avut răbdare cu noi chiar și atunci când păream să avem mai mult talent la uitat lecțiile decât la învățat. Ne-ați demonstrat că învățătura nu este doar despre note sau teste, ci despre formarea unui mod de a gândi, de a pune întrebări, de a înțelege lumea.Și dacă tot vorbim despre înțeles, încă încercăm să înțelegem cum de reușeați mereu să vă dați seama cine nu și-a făcut tema, chiar înainte să deschidem caietul.
Mi-aduc aminte cu drag de momentele aparent mici, dar care au dat culoare anilor de liceu – schimbul de pixuri (care, cumva, nu se mai întorceau niciodată), „împrumutul” de foi în timpul orei și discuțiile din pauză care porneau de la „Ce avem acum?” și ajungeau la concluzia ca ne e foame. Am trăit împreună clipe simple, dar pline de sinceritate și apropiere. Acolo s-au
construit adevăratele prietenii.
Excursiile au fost un capitol aparte. Plecam entuziasmați, ne întorceam obosiți, dar cu zeci de povești. Fiecare ieșire a fost o lecție – de geografie, de istorie, de răbdare în autocar, dar mai ales de prietenie. Am învățat că o glumă bună poate uni un grup și că profesorii chiar știu să se distreze – cu măsură, bineînțeles! Toate aceste amintiri sunt acum bijuterii ale tinereții noastre, momente care ne vor însoți întreaga viață.
Un „mulțumesc” special le revine părinților noștri. Ei au fost acolo când ne-am trezit prea târziu, când am uitat că avem test sau când eram convinși că „nu e chiar așa grav”. Au fost mereu sprijinul nostru, chiar dacă uneori ne-au împins ușor de la spate. Mereu am auzit de la ei:,,învățați ca doar pentru voi o faceți’’. Dar niciodată nu au știut ca făceam asta și pentru ei, pentru a le răsplăti nenumăratele sacrificii pe care le au făcut pentru noi.Fără răbdarea, grija și încrederea lor, nu am fi ajuns până aici.
Iar acum, colegilor mei… vouă vă spun: a fost o onoare să parcurg acest drum alături de voi. Împreună am înfruntat teze, simulări și ascultări. Am râs, ne-am susținut, ne-am sfătuit și, uneori, am supraviețuit doar prin faptul că plecam mai repede acasă. Voi ați făcut ca fiecare zi de liceu să fie un dar prețios. De la momentele de neînțelegeri la cele de bucurie sinceră, toate au contribuit la formarea unei legături care va dăinui dincolo de perioada liceului.
Astăzi încheiem un capitol, dar nu și legăturile dintre noi. Liceul a fost locul unde am crescut, unde ne-am descoperit și depășit limitele și unde am învățat, poate pentru prima dată, că e în regulă să nu știm totul – atâta timp cât suntem dispuși să învățăm.
Vă mulțumesc tuturor pentru că ați făcut parte din această etapă a vieții mele și vă urez succes în continuare!”
Recommended for you
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
