Actualitate

Încep controalele tematice de la ANAF, împotriva evaziunii. Ce domenii sunt vizate

ANAF a demarat, începând din august 2019, o amplă acțiune de control în vederea combaterii evaziunii fiscale și pentru creșterea conformării la declarare a obligațiilor fiscale.

În acest an vor fi desfãșurate 150.000 de controale care au această tematică de control, anunță instituția.

Controalele sunt efectuate în baza analizelor de risc și vor pune accent pe prevenție și îndrumare. Controalele vor determina identificarea în timp real a erorilor, care, dacă sunt remediate în timp util, vor determina plata unor obligații fiscale accesorii mai mici, în comparație cu cele rezultate în urma unei inspecții fiscale generale.

Contribuabilii au posibilitatea de a-și corecta declarațiile și de a se conforma la plata obligațiilor, potrivit legii.  În cazul în care contribuabilii verificați refuză să se conformeze sau sunt constatate abateri semnificative, aceștia vor face obiectul unor investigații suplimentare.

Controalele vizează, în principal, domeniile alimentație publică, construcții, transport, comerț, dar si combaterea muncii la negru, împreună cu Inspecția Muncii, fără însă a se limita la acestea.

 

De asemenea, în cadrul acțiunii, inspectorii antifraudă vor verifica inclusiv modul în care contribuabilii respectã obligația legalã privind dotarea si utilizarea noilor case de marcat cu jurnal electronic.

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS