Actualitate

Informare privind lucrările de asfaltare pe sectorul Băișoara – Săcel – Liteni – Lita – Săvădisla

Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința participanților la trafic şi a locuitorilor din zonă faptul că pe sectorul Băișoara – Săcel – Liteni – Lita – Săvădisla, situat pe drumul județean DJ 107M, au demarat lucrări de asfaltare pe sectoare, ca parte a lucrărilor de întreținere.

Lucrările de întreținere, în totalitatea lor, vizează un tronson în lungime de 12 kilometri, de la km 11+000 la km 23+000, în condițiile în care, pe același drum județean, pe tronsonul Băișoara – Iara – Buru (DN 75) – limită cu județul Alba, în lungime de 17,7 kilometri (de la km 24+300 la km 42+000), au fost deja finalizate lucrările de asfaltare și alte tipuri de lucrări de întreținere.

În această etapă, au fost asfaltate primele sute de metri, pe un sens de circulație, pe sectorul de drum cuprins între km 23+000 și km 21+000.

În prealabil, au fost executate lucrări constând în frezarea asfaltului în zonele deteriorate, tratarea burdușirilor, eliminarea fundației de piatră spartă necorespunzătoare, refacerea terasamentelor deteriorate și alte lucrări pregătitoare în vederea așternerii covorului asfaltic.

Biroul de presă.

19 mai 2020

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS