Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

Interviu cu Cristian Silvășan, printre ultimii fotbaliști pe care Câmpia Turzii i-a oferit fotbalului mare

Născut pe 25 februarie 1982, la Câmpia Turzii, Cristian Silvășan s-a îndrăgostit de fotbal în fața blocului, unde rupea mingea alături de prietenii săi. Talentul și calitățile sale au fost observate încă de la o vârstă fragedă, iar primul pas spre fotbalul organizat l-a făcut la ISCT, sub comanda regretatului Dionisie Crăciun. Ulterior a fost antrenat de Arghir Voroneanu, iar de aici a făcut pasul spre echipa mare a ISCT-ului, înainte de transferul în prima ligă, la Rocar București.

Evoluțiile sale l-au purtat apoi la unele dintre cele mai importante echipe din România: Universitatea Craiova, Poli Timișoara, Poli Iași, Universitatea Cluj, Gloria Bistrița și Gaz Metan Mediaș. În carieră a adunat peste 200 de meciuri în Liga I și aproximativ 60 de goluri marcate.
La doar 21 de ani a fost convocat la echipa națională a României, pregătită atunci de Anghel Iordănescu.
După retragerea din activitate, Cristian Silvășan s-a stabilit la Timișoara, unde și-a întemeiat o familie frumoasă. S-a îndrăgostit de acest oraș în perioada în care evolua pentru Poli Timișoara, însă nu a uitat niciodată Câmpia Turzii, prietenii din copilărie și colegii alături de care a făcut primii pași în fotbal.

Cristian Silvășan a acceptat invitația Ziarul 21 de a vorbi despre cariera sa și despre drumul care l-a dus până la echipa națională.

Rep.: Salut, Cristi! A trecut mult timp de când nu ne-am auzit. Cu ce te ocupi de când te-ai lăsat de fotbal?
Cristian Silvășan: Păi, nu ne-am auzit de foarte mult timp. Am făcut o școală de bucătari, am fost plecat vreo cinci ani din țară. Acum fac Uber și, o să râzi, urmez și o școală de cosmetician. În rest, mă bucur de băiatul meu, Andrei, de soția mea, Ramona, și de mica noastră prințesă, Selena.

Rep.: Ești printre puținii fotbaliști care au gustat fotbalul din prima ligă. Spune-ne cum ai ajuns la fotbal.
Cristian Silvășan: Păi, de ziua mea, când am împlinit șase ani, părinții m-au dus la fotbal, după ce am rupt o grămadă de teniși și mingi pe parcarea din fața blocului. Și, bineînțeles, am spart și multe geamuri, care, din păcate, erau chiar în spatele porții. Vreau să-l menționez pe nea Timar, care avea geamul de la sufragerie chiar în spatele porții. Deși aproape săptămânal îi spărgeam geamul, niciodată nu ne-a certat. Ne-a lăsat să ne bucurăm de fotbal.

Rep.: Îți mai aduci aminte primul impact cu antrenamentele?
Cristian Silvășan: Îmi aduc aminte doar bucuria pe care o simțeam. Cred că un copil trebuie să-și dorească să facă sport. Dacă este dus cu forța, nu va prinde niciodată drag de el. Uite, băiatului meu, Andrei, nu i-a plăcut fotbalul și am zis: „Bine, tati, atunci nu insistăm.” Totuși, recomand tuturor copiilor să facă sport. Te educă, te disciplinează și te face mai sănătos.

Rep.: Cine a fost primul tău antrenor?
Cristian Silvășan: Maestrul Dionisie Crăciun, apoi domnul Arghir Voroneanu, un antrenor foarte bun.

Rep.: Cum au fost primele antrenamente?
Cristian Silvășan: Sincer, foarte frumoase și foarte bine gândite. Se vedea că a jucat fotbal și știa meserie. Cred că este foarte important, mai ales la copii, să fie antrenați de oameni care au jucat la un anumit nivel și știu cu adevărat ce înseamnă fotbalul. Acum, la noi, toată lumea se face antrenor. Școala de antrenori mi se pare o porcărie și un circuit închis. Am vrut și eu să o fac, dar când am auzit că, după 16 ani de carieră, mai trebuie încă 8-10 ani și foarte mulți bani, am zis că mai bine renunț.

Rep.: După perioada petrecută sub comanda maestrului Dionisie Crăciun a urmat cea alături de Arghir Voroneanu. Ați avut o generație foarte bună. Ce îți mai aduci aminte din acea perioadă?
Cristian Silvășan: Da, am avut o generație foarte frumoasă. Eram mulți vecini și jucam fotbal în fiecare zi în fața blocului. Se făceau niște meciuri pe care astăzi nu le mai vezi nici în campionate. Organizam turnee, plângeam, ne certam, uneori ne și băteam, pentru că eram foarte competitivi. Dar totul se termina cu o strângere de mână și rămâneam prieteni.

Rep.: La ce vârstă ai debutat la echipa mare?
Cristian Silvășan: Cred că la 15 ani. După aceea am și plecat. Nu știu dacă am apucat să joc patru sau cinci meciuri. Am fost convocat la naționala de juniori a României și am avut norocul să prind lângă mine oameni precum Mâțiu și nea Mișu, care m-au încurajat permanent.

Rep.: Știm că te-ai transferat la Rocar București. Cum a fost trecerea spre fotbalul mare?
Cristian Silvășan: Sincer, diferența era de la cer la pământ. Condițiile, antrenamentele, mentalitatea… totul era diferit. Mi-a fost foarte greu la început. Îți dai seama, eram un copil de 15 ani plecat singur la București. Uneori plângeam. Dar toate acestea te întăresc și te fac mai puternic. Cred că seriozitatea și munca au fost secretul.

Rep.: Totuși ai reușit, iar răsplata a fost convocarea la echipa națională. Cum ai primit vestea?
Cristian Silvășan: Veneam după o serie de meciuri foarte bune la Poli Timișoara, echipa mea de suflet. M-am simțit bine și la Iași sau la Gaz Metan Mediaș, unde l-am avut președinte pe domnul Horoba, un om extraordinar. Dar la Poli era ceva aparte. Veneau 50.000-60.000 de suporteri la meciuri și acolo am simțit cu adevărat ce înseamnă fotbalul mare. În momentul convocării aveam 21-22 de ani, iar antrenor îmi era Basarab Panduru. Jucam alături de fotbaliști precum Buia, Contra, Viorel Moldovan, Caramarin, Coman, Ovidiu Petre, Bătrânu, Gigel Coman și mulți alții. Sunt un om fericit că am avut șansa să joc alături de asemenea fotbaliști. Convocarea la națională nu poate fi descrisă în cuvinte. Toni Doboș a fost cel care m-a anunțat. A fost un sentiment extraordinar, răsplata pentru toată munca depusă și un vis devenit realitate.

Rep.: Ai crezut vreodată, când te-ai apucat de fotbal, că vei ajunge la echipa națională?
Cristian Silvășan: La început, sincer, nu. Eram un copil dintr-un oraș mic. Dar, pe măsură ce ajungi la un anumit nivel, începi să visezi. La început era doar plăcere și dragoste pentru fotbal.

Rep.: L-ai avut antrenor pe Gheorghe Hagi. Cum a fost perioada petrecută sub comanda lui?
Cristian Silvășan: Îți dai seama ce înseamnă să te antreneze Regele? A fost o experiență extraordinară. În afara terenului era un om, iar pe teren era cu totul altceva. Extrem de profesionist, foarte exigent și cerea disciplină și muncă. Iar execuțiile lui erau mai bune decât ale tuturor.

Rep.: Fotbalul fără suporteri nu există. Ai jucat la echipe cu unele dintre cele mai frumoase galerii din România. Cum este să evoluezi în asemenea atmosferă?
Cristian Silvășan: Atunci chiar te simți fotbalist. Simți presiunea, emoția, ți se face pielea de găină. Pentru mine, atmosfera de la Timișoara a fost cea mai frumoasă. Oamenii trăiau pentru fotbal. În ziua meciului tot orașul era alb-violet.

Rep.: Care este antrenorul care și-a pus cel mai puternic amprenta asupra carierei tale?
Cristian Silvășan: Cred că cele mai multe lucruri, ca fotbalist, le-am învățat de la Cosmin Olăroiu. Dar au contat enorm și Hagi, Panduru, Sabău și Florin Marin.

Rep.: Care este meciul de care îți aduci aminte cu cel mai mare drag?
Cristian Silvășan: Au fost foarte multe și mi-e greu să aleg unul. Pot însă să spun care a fost cel mai urât: meciul cu Dinamo, când am fost furați rău și am pierdut cu 3-2, rămânând în șapte jucători. Atunci parcă s-a inventat celebra „fantă de lumină” a arbitrilor.

Rep.: Ce le transmiți copiilor care visează să ajungă fotbaliști?
Cristian Silvășan: Le spun că fără muncă și seriozitate nu se poate realiza nimic. Chiar și talentul pălește în fața muncii și disciplinei. Să învețe de mici că, pentru visul lor, trebuie să muncească, să tragă tare și să nu renunțe niciodată.