<
Actualitate

Ionuț Irimuș s-a retras din activitate

Portarul Potaissei Turda, Ionuț Irimuș, și-a anunțat retragerea din activitate, urmând să se întoarcă în orașul natal, Baia Mare.

Irimuș a semnat cu Potaissa Turda la mijlocul sezonului 2017-2018, câștigând alături de turdeni Cupa Challenge în acel sezon. De asemenea, a pus umărul și la câștigarea celor titluri de vicecampioni naționali.

La finalul perioadei petrecute la Turda, Ionuț a vorbit despre acești patru ani:

„A fost o perioadă extrem de frumoasă. Am câștigat o cupă europeană, am legat multe prietenii la Turda. Am câștigat și o medalie de argint în Liga Națională, medalie pe care Turda încă nu o avea.

Cea mai frumoasă amintire este câștigarea Cupei Challenge.

Mulțumesc suporterilor pentru toată susținerea. Să fie alături de echipă în continuare. Felicitări și lui Flaviu Sâsâeac pentru modul în care conduce acest club și grija pe care o are pentru jucători. Multă baftă în continuare și profesorului Gal.”

Președintele clubului turdean, Flaviu Sâsâeac, a declarat:

„Unul dintre pilonii de bază ale celor mai importante performanțe obținute de Potaissa Turda până în prezent, câștigarea Cupei Challenge, în 2018 și de două ori la rând titlul de vicecampioană a României în Liga Zimbrilor în 2020 și 2021, este Ionuț Irimuș. Uriașul cu suflet de copil al cărui nume a fost, în atâtea rânduri, în cele mai fierbinți scandări, pe buzele tribunei din Sala Barițiu, și-a câștigat locul între cei mai importanți jucători din istoria clubului nostru. Regretul cel mai mare este în situația lui Ață faptul că retragerea lui din handbal vine prea devreme. Accidentările acumulate de-a lungul carierei îl forțează să renunțe la calitatea de jucător activ într-un moment în care personal consider că cel puțin 5-6 ani ar mai fi putut ține lacătul oricărei porți de handbal din lume. Pentru noi, Potaissa Turda, este o pierdere imensă așa cum a și rezultat în bilanțul recent încheiatului campionat al Ligii Zimbrilor.

Îți mulțumim frumos pentru tot, Ionuț Irimuș și îți dorim multă sănătate! Turda te iubește și este și va fi mereu pentru tine un loc în care te vei simți acasă!”

A venit la Turda în ianuarie 2018, iar de atunci a pus umărul la performanțele clubului turdean, culminând cu câștigarea Cupei Challenge, dar și a două titluri de vicecampioni.

Mulțumim, magnificule! Mulțumim, Ionuț Irimuș!

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS