La două zile de la ninsoare, străzile Pruncului și Piersicului din Turda au fost uitate de autorități

La două zile după episodul de ninsoare care a afectat municipiul Turda, locuitorii de pe străzile Pruncului și Piersicului acuză autoritățile locale că au fost complet uitați, echipele de deszăpezire neintervenind până în acest moment pe aceste artere.

Potrivit sesizărilor făcute de cetățeni, zăpada este încă prezentă pe carosabil, iar situația s-a agravat din cauza variațiilor de temperatură. Pe timpul zilei, valorile mai ridicate au dus la topirea parțială a zăpezii, însă pe timpul nopții, când temperaturile au scăzut sub 0 grade Celsius, apa s-a transformat pe alocuri în gheață, creând un real pericol pentru trafic și pietoni.

Locuitorii spun că deplasarea autoturismelor se face cu dificultate, iar riscul de accidente sau alunecări este ridicat, mai ales în cazul copiilor, persoanelor vârstnice sau al autovehiculelor neechipate corespunzător pentru sezonul rece.
În acest context, turdenii de pe străzile Pruncului și Piersicului solicită intervenția urgentă a autorităților locale, pentru curățarea carosabilului și împrăștierea de material antiderapant, astfel încât să fie prevenite incidentele nedorite și să fie asigurate condiții minime de siguranță.
















