Actualitate

La volan fără permis

La data de 1 mai a.c., în jurul orei 17:45, polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Turda au depistat un bărbat de 44 ani, din municipiul Turda, județul Cluj, în timp ce conducea un autovehicul pe un drum secundar din localitatea Bădeni, deși nu poseda permis de conducere.

Inițial, conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalul polițiștilor, continuându-și deplasarea, fiind necesară urmărirea și oprirea lui în trafic.

În urma verificărilor, s-a stabilit că vehiculul condus nu avea inspecția tehnică periodică efectuată, având înmatricularea suspendată, fapt pentru care s-a procedat la reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare. Totodată, cu ocazia testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, conducătorul auto a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, fapte prevăzute de Codul penal.

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.