Actualitate

Laura Bretan, în vizită la Salina Turda

Pentru cei care nu o cunosc, Laura Bretan este născută pe 7 aprilie 2002,în Chicago, SUA și este o cântăreață de operă româno-americană.
A început să cânte când avea doar 4 ani. Laura a învățat să cânte de la mama ei, Rahela Bretan care este originară din Hațeg, județul Hunedoara.

Artista s-a remarcat pe plan național și internațional datorită vocii sale. Laura a urcat pe scene din Statele Unite, Germania, Italia, Emiratele Arabe, iar în România pe scenele Sălii Palatului, Ateneului Român și a Operei din Cluj.

Prestațiile sale au devenit virale, fiind urmărite de zeci de milioane de oameni de pe tot globul. Tânăra artistă a devenit un adevărat fenomen în Statele Unite unde fost invitată și intervievată la posturi importante de televiziune cum sunt: NBC, CBS, CNN, Windy City Live, WGN, WCIU, Today’s Show, Country Living, Chicago Tribune, NBC online, etc. De asemenea a fost prezentată în articole scrise de revista People.

Laura a interpretat imnul național american pentru echipele de fotbal american White Sox și baschet Chicago Bulls, de mai multe ori și a fost invitată peste tot în Uniune ca să cânte imnul.

Laura a cântat de mai multe ori cu David Foster.
După ce au cântat împreună în Beverly Hills pentru Gala FDIF, Foster a spus: „Nu am mai auzit niciodată o voce atât de puternică de la cineva atât de tânăr. Toată lumea va cunoaște numele tău!”

Laura a cântat alături de Il Volo, Andre Rieu, Ethan Bortnick, cu fiul lui Andrea Bocelli, Matteo Bocelli, cu Victor Micallef, membru al celebrului grup „The Tenors”, și alături de Jay Leno și Trisha Yearwood, dar și de Toto Cutugno și Ricchi e Poveri.

Laura a apărut în filmul „Aria pentru Albrights” unde a jucat rolul principal al Annei. Filmul a avut premiera la Festivalul de Film de la Louisiana.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS