<
Actualitate

Lorena, fata cu rima, ne prezintă Poezia săptămânii. La mulți ani, copii!

Într-o lume așa de largă
Și cu oameni așa mulți,
Copiii din ziua de azi,
Parcă devin repede adulți!

Nu e despre griji, probleme
Ci despre faptul că uităm!
Uităm să le dăm timpul nostru,
Copilaria o ignorăm.

Pas cu pas și zi de zi,
Copii cresc sub ochii noștri.
Dar spuneți sincer, cât de des,
Vă luați liber pentru ai voștri?

Poezia să nu mustre…
Vreun adult sau vreun părinte.
Ci că e ziua de întâi Iunie,
Și asta n-aș vrea să se uite!

E ziua lor, ziua în care,
Orice aș vrea să le permit!
Fiindcă acum la ani distanță,
De cum eram, mi-am amintit!

Așteptam ziua liberă din școală,
Cadouri de la ai mei părinți…
Fără vreo regulă, condiție,
Primeam și de n-am fost cuminți!

Fiindca era ziua noastră,
Și acum le aparține lor
Și a lor va fi întotdeauna,
Dedicată copiilor!

Cu râsete și veselie
Ei umple lumea de lumină.
Iar cei care aveți copii
Așa-i că-i viața mai senină?

E despre ei, doar despre ei,
Asa cum era despre noi!
De mers la joacă pe orice vreme,
Sărit în bălți și prin noroi.

Sărit un gard pentru cireșe,
Căzut, julit, pentru un meci.
Mințit acasă pentru o notă
Astea nu se uită-n veci!

Am scris cu mari emoții asta,
Nici nu știam de unde încep
Și când o recitesc, mă credeți,
Înghit… în sec.

Prezentul meu e studenție,
La alții prezentul e muncă.
La alții înseamnă bătrânețe,
Și timpul nu o să ne-ajungă.

Așa ca doar lor le rămâne,
Să se bucure de prezent…
Copil fiind e cel mai bine,
Căci nu plătești de esti absent!

Un „la mulți ani” plin de amintiri
De la noi pentru copii!
Poate când vor fi ei adulți,
Ziarul nostru-l vor citi!

Lorena, salut călduros
Tot ce înseamnă „copilarie”,
Pentru Ziarul 21,
Pentru dumneavoastră scrie!

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS