Actualitate

Lupta în instanță pentru ștrandul din Băile Sărate

Municipalitatea turdeană se luptă de aproape doi ani să recupereze în instanță administrarea lacului Roman cunoscut ca și Ștrandul din Băile Sărate Turda. Acesta momentan se află în administrarea societății Turism Arieșul Cluj-Napoca (TACN). Societatea este controlată de controversatul om de afaceri clujean, Augustin Baciu, care mai deține Hotelul Onix (4*) din Cluj-Napoca, Hotelul Alpin (2*) în Muntele Băișorii, Cabana Cheile Turzii, baza de tratament Arieșul din Turda și Hotelul Stejeriș (3*), situat pe drumul național Cluj-Alba Iulia. Consiliul local Turda a aprobat efectuarea tuturor demersurilor necesare pentru rezilierea judiciară a contractului de asociere în participațiune nr. 6752/18.05.2009, încheiat între CL și TACN, precum și pentru obligarea societății la plata tuturor despăgubirilor datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale asumate, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de aceste demersuri. CL a mandatat Primăria Turda să efectueze toate demersurile necesare și legale în obținerea unei hotărâri judecătorești de reziliere a contractului de asociere, precum și orice alte demersuri administrative și/sau judiciare, după caz, cu referire la executarea și-sau rezilierea respectivului contract. Cu toate demersurile efectuate de municipalitatea turdeana, în anii 2017 și 2018 societatea care administrează ștrandul și-a văzut în continuare de treabă, realizând activități economice scrie Turda Info, citată de Ziar de Cluj. Finalul va fi decis de instanța de judecată, însă acest lucru ar putea dura ani, timp în care administrația turdeană nu poate dispune de obiectivul turistic care ar putea fi amenajat, pentru a atrage mai mulți turiști la Turda, într-un lanț de obiective atractive creat în jurul salinei.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.