Militar de elită de la Câmpia Turzii, premiat la Gala Excelenței „Împreună protejăm România”

Gala Excelenței „Împreună protejăm România” a avut loc în data de 26 ianuarie 2026, la Muzeul Național de Artă al României, reunind personalități și profesioniști care, prin activitatea lor, contribuie la schimbări pozitive în societatea românească.

Evenimentul a fost organizat de Grupul de presă MediaUno, în parteneriat cu Institutul Național de Statistică și Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.

În cadrul galei, directorul Statului Major al Forțelor Aeriene, comandorul Relu-Viorel Macovei, a înmânat premiul de excelență caporalului clasa a II-a Ștefan Ioan Dănuț, în semn de apreciere pentru performanțele sale deosebite și pentru contribuția adusă la promovarea valorilor Armatei Române.

Caporalul clasa a II-a Ștefan Ioan Dănuț este încadrat la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” Câmpia Turzii și a obținut locul I și titlul de „Soldatul Anului 2025” în cadrul competiției internaționale Best Warrior 2025, organizată de Garda Națională a statului Alabama, la Fort McClellan, în Statele Unite ale Americii.

Prin evoluția sa, militarul român a demonstrat un nivel excepțional de pregătire profesională, rezistență fizică și mentală, spirit de luptător și capacitate de adaptare în condiții extrem de solicitante, devenind un exemplu de excelență pentru Forțele Aeriene Române și pentru tânăra generație.

Sincere felicitări, Ștefan, pentru această performanță remarcabilă!
Foto: Bogdan Pantilimon – Statul Major al Forțelor Aeriene















