Actualitate

Ministrul transporturilor ia măsuri drastice

Constructorul grec al lotului 2 al Autostrăzii Sebeș-Turda (A10) a fost amenințat cu rezilierea contractului dacă nu se mobilizează până la sfârșitul lunii aprilie 2109. Luni are întâlnire cu Ministrul Transporturilor.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a efectuat joi, 21 martie 2019, o nouă inspecţie pe loturile 1 şi 2 ale Autostrăzii (A10) Sebeş – Turda. La finalul vizitei, Cuc a spus că îşi doreşte un „progres fizic” al lotului 2 al autostrăzii Sebeş-Turda, până la sfârşitul lunii aprilie 2019, şi l-a chemat la discuţii pe antreprenorul grec:
„Sunt nemulțumit cu privire la stadiul lucrărilor pe lotul 2. Luni ii voi invita la sediul ministerului. Am spus: nu vreau să vină nimeni din România, nu mă interesează reprezentatul local cine este pe şantier, vreau să vină cel de la firma mamă din Grecia, să vorbesc cu el. Ca să văd exact care sunt problemele lor. Înţeleg că au nişte probleme financiare. Bun. Eu pot să înţeleg că le au, dar în contextul în care tu din România ţi-ai luat toţi banii, plăteşte subcontractorii români. Şi bagă-i la lucru. Sunt undeva la 100 de firme care au avut lucrări cu firma respectivă şi nu au fost plătiţi. Încă o dată, e un lucru care mă doare pe mine, nu neapărat ca şi ministru, mă doare ca şi român. Am înţeles că tolerăm anumite lucruri, dar până la un punct. Nu mai stau să aştept promisiuni, pentru că am văzut unde duc aceste promisiuni. De obicei ele se finalizează în unele claim-uri. Să înţeleagă toată lumea ce înseamnă claim: sunt bani nemunciţi din punctul meu de vedere. Unele firme vin şi, în loc să se mobilizeze conform promisiunilor pe care şi le-au luat în contracte, încep şi studiază câteva clauze din contract şi vin să facă tot felul de claim-uri”, a declarat ministrul Cluj, punctând că „mesajul pe care antreprenorii trebuie să-l înțeleagă este unul foarte clar: ori se mobilizează si muncesc, ori pleacă acasă”.
La începutul acestui an, stadiul fizic al construcţiei la Lotul 2 au autostrăzii Sebeş-Turda era de 49,01%, iar la sfârşitul lunii ianuarie, grecii de la Aktor au raportat un progres de doar 0,02 puncte procentuale.
Pe lotul 1 al acestui tronson de autostradă, antreprenorul a avansat cu lucrările. „Am văzut că lucrează la structuri destul de intens. Se vede un progres fizic în urma vizitei pe care am efectuat-o în urmă cu 2 săptămâni, pe acest lot. Într-adevăr mobilizarea şi la dânsul trebuie să crească. Au fost condiţiile meteo nefavorabile din ultimile zile, dar i-am solicitat să intre degrabă să lucreze şi la terasamente. Sper că au înţeles foarte bine mesajul meu: nu vreau să se mobilizeze doar când anunț că vin. Voi anunţa şi cu 2 ore înainte când voi face o conferinţă de presă şi voi veni pe nepusă masă, ca să văd exact cum aceşti antreprenori au înţeles să ducă la bun sfârşit ceea ce şi-au asumat prin contracte”, a mai mărturisit ministrul.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.