În data de 23 ianuarie a.c., în jurul orei 15:00, Poliția municipiului Gherla a fost sesizată prin apel la 112 cu privire la un incident petrecut în zona digului râului Someșul Mic din municipiul Gherla.
Din primele informații, doi minori, cu vârste de 4, respectiv 5 ani, s-ar fi dat pe un derdeluș de pe malul râului, moment în care ar fi căzut în apă.
Un minor de 9 ani, care ar fi observat momentul în care cei doi copii ar fi fost luați de apă, s-ar fi deplasat imediat în apropierea primelor locuințe din zonă, unde ar fi alertat persoanele aflate acolo pentru a interveni.

Astfel, un tânăr de 17 ani a reușit să-l scoată din apă pe minorul de 5 ani.
Minorul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
Ulterior, în baza apelului la 112, la fața locului au fost mobilizate , de urgență, echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, precum și echipaje de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, pentru efectuarea căutărilor celuilalt minor și a verificărilor specifice.
Operațiunile de căutare sunt în desfășurare.















