Actualitate

Nicușor Lăcătuș: ” În 2020 îmi sărbătoresc majoratul în voluntariat”

Cel mai mare voluntar din Câmpia Turzii este de peste 17 ani în slujba municipiului. Nicușor Lăcătuș este de departe cel mai implicat cetățean al orașului, găsindu-l activ și implicat în foarte multe proiecte. Îi place să-i ajute pe cei din jurul său și face asta ori de câte ori timpul îi permite. Iar când nu îi permite, tot se implică, pentru că Nicușor nu are noțiunea timpului. Face ceea ce îi place și atrăge aprecierile și stima tuturor cetățenilor. Ne-am gândit să îl întrebăm câte una, câte alta, iar rezultatul este unul pe măsură!

Adrian Soporan: Cine ești, Nicușor Lăcătuș?

Nicușor LĂCĂTUȘ: Mă numesc Lăcătuș Nicușor, am 49 de ani, sunt căsătorit și am o domnișoară de 17 ani. Am terminat primele 12 clase în Câmpia Turzii. De asemenea am absolvit și cursurile Școlii Populare de Arte ”Tudor Jarda” din Cluj la instrumente de suflat (trompeta). În momentul de față sunt de aproape 25 de ani, militar la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii.

AS: De o viață în lumea voluntariatul. Ce te-a determinat să practici voluntariatul?

N.L: Prin natura mea sunt o fire umanistă, de mic îmi plăcea să ajut oamenii, de altfel și locul meu de muncă se înscrie pe același profil, sunt sanitar la Baza 71 Aeriană. Voluntariatul la CâmpiaTurzii l-am moștenit de la d-na Floriana Prahoveanu, un om minunat care te capta ca un magnet. De la domnia sa am învățat enorm de multe și căruia doresc să-i mulțumesc pe această cale. Am început voluntariatul în 2002 pe lângă Fundația Română pentru Copii, Comunitate și Familie care avea ca prim scop prevenirea abandonului școlar. Aici am înfințat grupul vocal ,,Melody” care dăinuie și azi cu alte generații. Din 2009, prin bunăvoința Clubului Copiilor, îmi continui activitatea muzicală. Mulțumesc generaților de copii de la grupul vocal ,,Melody” care pe parcursul acestor ani mi-au hrănit sufletul.

AS: Care sunt cele mai mari proiecte în care te-ai implicat?

N.L: Proiectele mele se înscriu în trei părți,
Educative cum ar fi:
• Sanitarii Pricepuți, curs de prim ajutor urmat de un concurs.
• Educație Rutieră pentru copii în parteneriat cu Poliția Rutiră Câmpia Turzii,
• Educație muzicală –Festival Local de Interpretare Vocală pentru Copii ajuns la ediția XI a.
Proiecte de timp liber:
• Vânătoarea de ouă.
• Tabăra de vară de la Vidolm
Proiecte Civice:
• Let’s Do It, România, coordonator zonal Turda, Câmpia Turzii în 2012 si 2013.
• Campania anti drog.
• Campania împotriva traficului de pesoane.
• Campanie de conștientizare a BTS bolilor cu transmitere sexuală.
• Împreună pentru Rareș Andrei, proiect inițiat de niște oameni de suflet, Alex Socaciu, Adrian Horvath. Adrian Soporan, Sergiu Jucan și Rareș Morar.

AS: Crezi că oamenii au vreo reținere în a practica voluntariatul?

N.L: Nu, nu au nicio reținere. Noțiunea de voluntar este un concept care a început să prindă viață la începutul anilor 2000 aici la Câmpia Turzii. La început era o curiozitate, dar cu trecerea timpului această activitate de voluntariat, a început să aducă mari satisfacții. La Asociația Civică pentru Inițiativă și Acțiune Comunitară, la care sunt președinte de onoare, coordonez 15 voluntari, elevi de la liceele din Câmpia Turzii. Sunt niște tineri minunați dornici la cel mai mic apel să răspundă prezent. De asemenea la această activitate de voluntariat rezonează prin finanțare firme, ONG-uri și oameni de suflet.

AS: Ești cetătean de onoare. Ce înseamnă pentru tine acest aspect?

N.L: Da, așa este, sunt Cetățean de Onoare din 2017, dinstincție conferită de Primăria și Consiliul Local al municipiului Câmpia Turzii. Mă onorează această dinstincție și tot odată îmi certifică faptul că cei 15 ani de voluntariat sunt recunoscuți de comunitatea din care fac parte. De asemenea mă și responabilizează și îmi arată în același timp, că ceea ce fac e bine, și să continui pe acest trend al voluntariatului. Vreau să vă spun că în 2020 fac ,,majoratul” în voluntariat.

AS: Sfat pentru cei care practică voluntariatul?

N.L: Îndemn părinții să-și educe copiii în spiritual voluntariatului, să-și doneze jucăriile sau hăinițele care nu le mai trebuiesc, altor copii nevoiași. Îndemn tinerii să practice voluntariatul doarece acesta formează adevărate caractere, îndemn oamenii în vârstă să facă voluntariat, deoarece îmbătrânirea activă dă sentimental de utilitate și de mari satisfacții.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.