Actualitate

Noi modificări în structura anului școlar

Anul şcolar 2019-2020 va începe pe 9 septembrie şi se va încheia pe 12 iunie, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu.
Potrivit Agerpres, semestrul I al anului şcolar viitor începe mai dvreme, adică pe 9 septembrie, în loc de 15 septembrie, așa cum erau obișnuiți elevii, și va avea 15 săptămâni de cursuri până la 20 decembrie 2019.

În perioada 26 octombrie – 3 noiembrie 2019 clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă.

Potrivit ministrului, vacanţa de iarnă va fi cuprinsă între 21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020, fiind şi vacanţă intersemestrială, evitându-se astfel „fragmentarea accentuată” a anului şcolar.

Astfel, dispare vacanța intersemestrială, de care elevii au beneficiat în anul 2018 în perioada 2 – 10 februarie.
Pentru clasele de finalizare a învăţământului liceal, anul şcolar va avea 33 de săptămâni de cursuri şi se va încheia la data de 29 mai 2020.

Totodată, pentru clasele a VIII-a, anul şcolar va avea 34 de săptămâni de cursuri şi se va încheia la data de 5 iunie 2020.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.