Noul an școlar: ce contează înainte de prima zi?

Pregătirea unităților de învățământ pentru anul școlar 2026–2027 a fost tema întâlnirii desfășurate astăzi, la Câmpia Turzii, la care au participat domnul Dorin Nicolae LOJIGAN, primarul Municipiului Câmpia Turzii, și doamna Marinela MARC, inspector școlar general al ISJ Cluj, alături de directori, cadre didactice și reprezentanți ai Poliției, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Jandarmeriei.

Discuțiile au avut un caracter aplicat și s-au concentrat asupra stadiului pregătirilor din unitățile de învățământ, siguranței în mediul școlar, prevenirii violenței și consumului de substanțe interzise, precum și asupra măsurilor care trebuie finalizate înainte de începerea cursurilor.

În cadrul întâlnirii, doamna Marinela MARC a apreciat implicarea administrației locale în susținerea învățământului și i-a mulțumit domnului primar pentru sprijinul acordat școlilor din Câmpia Turzii, precum și pentru buna colaborare cu acestea.

„În educație, lucrurile serioase se construiesc în timp. În ultimii ani am investit constant în infrastructura școlară din Câmpia Turzii, iar rezultatele se văd. Dar, dincolo de infrastructură și dotări, avem obligația să ne asigurăm că școlile sunt locuri sigure pentru copii și profesori. Întâlnirea de astăzi este importantă tocmai pentru că putem discuta direct, putem identifica problemele și putem stabili ce avem de făcut, fiecare în zona sa de responsabilitate”, a declarat primarul Dorin Nicolae LOJIGAN.
Până la începerea cursurilor, măsurile stabilite vor fi urmărite punctual, astfel încât toate unitățile de învățământ din Câmpia Turzii să fie pregătite pentru debutul noului an școlar.
Direcția Relații cu Comunitatea















