<
Actualitate

Odată cu începerea postului, Parohia Sfântul Ilie vă invită la o serie de evenimente culturale

Odată cu începerea postului Nașterii Mântuitorulul Iisus Hristos ( Crăciunului), părintele Raul Rațiu, parohul Bisericii Sfântul Ilie din Câmpia Turzii ( biserica din cartierul Blocuri), s-a gândit să aducă în fața enoriașilor o bucurie. Cu respectarea măsurilor impuse de autorități, în fiecare duminică, după Sfânta Liturghie, vor participă artiști mici și mari care vor interpreta pricense și colinde. În data de 15 noiembrie, la deschiderea evenimentul întins pe mai multe
săptămânii, vor cânta tinerii Ștefan Suciu și Manuela Vitca, urmând ca în duminica viitoare, 22 noiembrie, să vină rândul tânărului Gabriel Făgădar și a binecunoscutului interpret Ionuț Kobliska, ca mai apoi, în data de 29 noiembrie, să vină în fața enoriașilor celebrei interprete Maria Mihali.
În aceste momente neclare este nevoie tot mai mare de Biserică, de Dumnezeu și de tradițiile și datinile străbune. Nu de alta, dar ne trezim fără identitate la un moment dat.

În acest context, Pr. Raul Rațiu a lansat o invitație și un mesaj.

„Dragii noștri credinciosi,
“Așteptând nașterea Ta”, se intituleaza sirul evenimentelor culturale pe care parohia noastra vi le pune înainte, în Postul Craciunului, spre Slava Lui Dumnezeu și cinstea Sfintei noastre Biserici. Acesta se va desfasura în fiecare duminica din post, dupa Sfanta Liturghie, prin invitații care ne vor încânta cu glasurile lor. Evenimentele se vor desfășura cu respectarea tuturor normelor de protecție împotriva răspândirii noii epidemii. Vă așteptăm cu bucurie și vă mulțumim pentru distribuire. Sus să avem inimile. Cu dragoste și prețuire în Hristos Domnul, Pr Paroh Rațiu Raul George.”.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS