<
Actualitate

Percheziții domiciliare într-un dosar penal care vizează comiterea infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane

La data de 24 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Cluj, cu sprijinul specialiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.

Din cercetările efectuate a rezultat că, în cursul lunii iunie 2024, o femeie de 43 de ani, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, ar fi îndeplinit, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acte prin care s-a obținut un folos patrimonial atât pentru sine, cât și pentru soțul acesteia. Aceste demersuri ar fi constat în atribuirea preferențială și contractarea de lucrări de reabilitare către o societate comercială administrată de soțul acesteia.

Până la acest moment, prejudiciul cauzat nu a fost stabilit.

Perchezițiile au fost desfășurate la sediile a două societăți comerciale și la domiciliile a două persoane fizice, de pe raza județelor Cluj și Sălaj, în scopul administrării probatoriului necesar clarificării activității infracționale.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale care se impun.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top