În cadrul operațiunea JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii continuă operațiunile pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare și a celor de natură judiciară.
Astfel, la data de 22 octombrie a.c., începând cu ora 06.00 la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, se efectuează acte de urmărire penală pentru punerea în executare a 3 mandate de percheziție domiciliară, în județul Mureș, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș- Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, în cadrul unui dosar penal având ca obiect săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscală.
Cele trei mandate de percheziție domiciliară vizează locuințele unor persoane aflate în județul Mureș.
Din probatoriul administrat până în prezent, a reieșit faptul că, în perioada ianuarie 2021 – iunie 2022, un bărbat, de 26 de ani, ar fi săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală, prin neînregistrarea în evidențele contabile ale societății comerciale pe care o administrează, a operațiunilor comerciale desfășurate, constând în livrări de bunuri pe teritoriul României în valoare totală de 1.298.388 de lei (telefoane mobile și accesorii).
Prejudiciul estimativ cauzat bugetului de stat este în valoare de 238.000 lei.
Perchezițiile sunt în desfășurare, iar activitățile de urmărire penală sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de lângă Tribunalul Cluj.