Rezultat deosebit pentru o tânără sportivă, care a reușit să urce pe podium la o competiție importantă de tenis. Lorena Rațiu a obținut locul 2 la categoria 14 ani fete, în cadrul turneului Brașov Tennis Trophy 2026, desfășurat în luna martie.
Parcursul sportivei a fost unul impresionant, reușind să treacă de adversare puternice în drumul spre finală. În primul tur, Lorena a câștigat clar împotriva sportivei Ghilogaș D din Brașov, scor 6-1, 6-0. În turul al doilea, a învins-o pe Caraulăsu A din București (favorita 2), cu 6-3, 6-2.

În semifinale, Lorena a continuat evoluția excelentă, trecând de Panait M din Brașov (favorita 4), scor 6-1, 6-3. Finala a fost una disputată, însă a fost adjudecată de Roxana Florian din Brașov, care s-a impus cu 7-6, 6-2.
Chiar și așa, locul 2 obținut confirmă forma excelentă și potențialul sportivei, fiind un rezultat remarcabil la nivel competițional.

Performanța Lorenei Rațiu a fost apreciată de cei apropiați, care au transmis mesaje de felicitare și susținere, subliniind munca și dedicarea din spatele acestui rezultat.
De asemenea, au fost adresate mulțumiri pentru sprijinul acordat către Dorin Lojigan, Sorin Moldovan și Vulp Logistic, contribuții care au susținut parcursul sportivei.
Lorena Rațiu demonstrează că, prin muncă și perseverență, rezultatele nu întârzie să apară, iar viitorul în tenis se anunță promițător.















