Sala Polivalentă din Târgu Mureș a găzduit, în perioada 21–22 martie 2026, Transilvania Dance Competition, un prestigios concurs național de dans care a reunit aproximativ 2100 de participanți. Evenimentul a adus împreună 42 de cluburi, asociații și Palate ale Copiilor din întreaga țară, iar la anumite secțiuni au fost prezenți și concurenți din Republica Moldova, confirmând amploarea și importanța competiției.
Printre cei care au impresionat juriul s-a numărat și echipa K-NOI de la Medal Studio Team Turda, care a demonstrat talent, energie și sincronizare exemplară pe scenă.


Echipa a fost alcătuită din:
• Ludușan Teodora
• Șuteu Sandra
• Selegean Silvia
• Pașcu Roxana
• Nealcoș Crina
• Nealcoș Daria
• Vornicu Delia
• Șuteu Gonzales Sabrina

Dansatoarele au obținut Locul I la secțiunea Latin Show, categoria 13–15 ani, cu momentul coregrafic intitulat „Sea Warriors”, o reprezentație care a captivat publicul și juriul prin expresivitate și originalitate.
Rezultatul confirmă munca susținută, pasiunea și dedicarea acestor tinere dansatoare, precum și profesionalismul antrenorilor care le-au pregătit.
Diana Miron, profesor antrenor Asociația Sportivă Clubul de Dans Sportiv Potaissa Turda:
-Felicitări tuturor participanților și mult succes în competițiile viitoare!















