<
Actualitate

PMP Cluj anunță candidatul la primăria comunei Tureni

Președintele PMP Cluj, senatorul Vasile-Cristian Lungu a pregătit o echipă puternică pentru candidatura la primăria comunei Tureni. Domnul Iozon Andrei a fost cooptat ca și candidat la Primărie cu un program eficient prin care comuna să beneficieze de fonduri europene și guvernamentale pentru dezvoltarea în interesul locuitorilor.

În vederea dezvoltării sustenabile și de lungă durată, candidatul Iozon Andrei va susține implementarea de programe de sprijin pentru tinerii gospodari care doresc să investească în afaceri locale. Astfel, aceste programe vor rezulta în crearea de noi locuri de muncă și încurajarea independenței financiare a comunei.

Un alt punct important din programul de candidatură al domnului Iozon Andrei se referă la finalizarea lucrărilor de asfaltare a drumurilor legate de E60 și a căilor de acces spre terenurile agricole. Tot în domeniul de infrastructură, candidatul PMP propune extinderea rețelelor de apă, gaz și electricitate și asigurarea accesului la utilitățile de bază pe toată raza comunei.

Candidatul Iozon Andrei propune eliminarea motivelor care promovează o administrație locală ineficientă și implicarea activă a locuitorilor comunei Tureni în proiectele importante pentru dezvoltarea comunei.

Pentru alegerile locale din 2020, PMP Cluj aduce candidați ceruți de oamenii sătui de administrația ineficientă a partidelor mari.

România se află de cel puțin doi ani într-o criză politică la nivel administrativ național și local, iar criza sanitară ce a survenit pe fundalul guvernării nesigure ­­­­­­­­­­­­­­a grăbit prăbușirea încrederii în oamenii politici.

PMP Cluj consideră că este momentul ca oamenii ineficienți, ce au stat în primării pe interese proprii de ani buni să fie schimbați cu oameni dispuși să dezvolte comunele din punct de vedere financiar și administrativ. Programul de candidatură al domnului Iozon Andrei, din partea Partidului Mișcarea Populară adresează probleme semnalate de către locuitorii comunei precum întreținerea și dezvoltarea infrastructurii din comună.

Se vor organiza târguri pentru promovarea meșteșugului local pentru dezvoltarea financiară și turistică a zonei.

Domnul Iozon Andrei își propune un mandat de primar definit prin transparență decizională și deschiderea administrației publice locale spre opinia și interesul locuitorilor comunei. 

 

Partidul Mișcarea Populară este un partid de dreapta conservatoare, sub tutela fostului președinte, Traian Băsescu. Organizația județeană PMP Cluj este condusă de către senatorul Lungu Vasile-Cristian care promite să ofere clujenilor cei mai buni candidați la primăriile din județul Cluj și consiliile locale.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS