Actualitate

Poliția municipiului Câmpia Turzii menține siguranța publică

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii au desfăşurat o acţiune de menținere a unui climat de siguranţă publică cu ocazia Târgului săptămânal .

La data de 6 februarie a.c., în intervalul orar 09.00 – 13.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii au acţionat pentru asigurarea și menținerea unui climat de siguranţă publică cu ocazia Târgului săptămânal organizat în municipiul Câmpia Turzii. Acţiunile au vizat zona pieţelor agroalimentare din municipiu, dar şi D.J. 150 şi D.N. 15 E60. În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost legitimate 53 de persoane şi au fost controlate 24 de vehicule. Au fost verificate 5 persoane fizice autorizate şi 5 producători agricoli. Neregulile constatate au condus la aplicarea a 19 sancţiuni contravenţionale, 10 dintre acestea pentru abateri de la legislaţia rutieră în vigoare, respectiv O.U.G. 195/2002, 7 pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice conform Legii nr.61/1991 republicată, alte 2 pentru abateri de la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor acte de comerţ ilicite. De asemenea a fost reţinut şi 1 certificat de înmatriculare.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS