<
Actualitate

Premieră istorică la Câmpia Turzii: A avut loc primul antrenament al echipei de fotbal feminin de la FC Câmpia Turzii!

Premieră istorică la Câmpia Turzii: A avut loc primul antrenament al echipei de fotbal feminin de la FC Câmpia Turzii!

Ziua de luni, 21 iulie 2025, marchează un moment istoric pentru sportul local: FC Câmpia Turzii a organizat primul antrenament oficial al echipei de fotbal feminin, un proiect ambițios și inedit pentru oraș!

Sub coordonarea antrenoarei Alina Bolboacă, 11 fete pasionate de fotbal s-au prezentat cu entuziasm la prima sesiune de pregătire, demonstrând că sportul rege este iubit și practicat cu aceeași pasiune și de către tinerele din zonă.

Este pentru prima dată când Câmpia Turzii are o echipă feminină de fotbal, iar inițiativa vine în sprijinul fetelor care își doresc să facă performanță într-un sport considerat până nu demult rezervat băieților.

Grupa de fete de la FC Câmpia Turzii își propune să creeze o echipă competitivă, care în viitorul apropiat să participe într-un campionat dedicat fotbalului feminin.

Înscrierile sunt deschise, iar FC Câmpia Turzii lansează un apel către toate fetele din oraș și din împrejurimi care iubesc fotbalul:
Hai să faci parte din noua generație de fotbaliste!
📞 Contact antrenoare Alina Bolboacă: 0771 410 654

Un nou vis prinde contur la Câmpia Turzii – iar tu poți fi parte din el!

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top