<
Actualitate

Preoții care cer bani pentru cununii sau înmormântări pot fi excluși din Biserică! Unde pot fi reclamați

Contribuțiile bănești pentru slujbele de cununie sau de înmormântare nu sunt obligatorii. Deși de multe ori prețurile pot părea la prima vedere fixe, acestea ar trebui să funcționeaze pe bază de donație  iar în schimbul lor trebui să primească și chitanță.

Preoții care pretind anumite sume de la enoriași pentru oficierea unor slujbe pot să aibă parte de consecințe grave, inclusiv excluderea din biserică, informează Mesagerul Hunedorean.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, preoții care cer bani pentru înmormântări pot să fie sancționați începând de la simpla mustrare, verificări periodice, până la mutarea disciplinară din parohie sau chiar caterisire în cazurile extreme.

Această hotărâre de sinod este menită să asigure trans­pa­rența financiară, să prevină exploatarea financiară a familiilor îndurerate și să evite eventualele abuzuri.

Cu toate acestea, există situații în care oamenii susțin că nu au auzit de aceas­tă hotărâre sau că nu o pot res­pecta din diverse motive. Astfel, apare o pro­blemă de comunicare și de infor­ma­re a enoriașilor cu privire la regulile și ce­rințele bisericii.

Aceste restricții și reguli privind colectarea banilor de către preoți în cadrul serviciilor fune­rare pot varia de la biserică la biserică iar contactarea autorităților bisericești lo­cale pentru informații precise și ac­tua­lizate este recomandată.

Toate cazurile în care oamenii sunt forţaţi să plătească o anumită sumă de bani pot fi reclamate Bisericii Ortodoxe Române direct pe mail la adresa biroul.sesizari@patriarhia.ro.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS