Actualitate

Proiect de lege: Vehiculele rutiere lente, care merg cu maximum 25 km/h, să fie înmatriculate și înregistrate de RAR

Deputatul UDMR Attila-Zoltán Cseke a depus la Senat un proiect care prevede ca vehiculele rutiere, care se deplasează cu maxim 25 km/h, să fie înmatriculate și înregistrate de către Regia Autonomă „Registrul Auto Român” (RAR) informează Mediafax. Excepție fac doar cele înmatriculate într-un alt stat membru al UE.
Propunerea legislativă, înregistrată la Senat în procedură de urgență, vizează modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România
Astfel, la articolul 1 este introdus un nou alineat cu următorul cuprins: „Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) privind omologarea vehiculelor rutiere lente, care au fost deja înmatriculate într-un stat membru al Uniunii Europene”.

Articolul 1 alineatul (1) al Ordonanței în vigoare prevede că: „Vehiculele rutiere pot fi înmatriculate sau înregistrate în România numai după omologarea și certificarea autenticității acestora, după caz, de către Regia Autonomă «Registrul Auto Român», denumită în continuare R.A.R., organism tehnic specializat al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului”.

De asemenea, proiectul propune introducerea unui nou punct în actul normativ care definește vehiculul rutier lent: „vehicul rutier antrenat de un motor încorporat, și care constructiv pe drum plan nu se poate deplasa cu o viteză mai mare de 25 km/h”.

„Prezenta propunere legislativă vizează modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 78/2002 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România, în sensul introducerii unei noi categorii de vehicule, și anume a vehiculelor lente, pentru a putea fi înmatriculate și înregistrate de către Regia Autonomă «Registrul Auto Român», nefiind prevăzut la momentul actual în legislația națională o procedură permisivă cum este în cazul altor țări membre ale UE”, arată inițiatorul, în expunerea de motive a proiectului de lege.

Deputatul UDMR explică faptul că din categoria vehicule rutiere lente fac parte „o gamă variată de vehicule, care oferă printre altele soluții eco-friendly, precum și soluții de transport avansate cu vehicule electrice, pentru a reduce poluarea cu CO₂”, conform sursei citate.

Ele sunt ușor de utilizat și pot servi atât companiilor, cât și persoanelor fizice pentru a transporta mărfuri și persoane în interiorul orașelor, în zona industrială sau în zona montană, mai susține parlamentarul UDMR.

„Aceste vehicule sunt înmatriculate și folosite în diferite țări aparținând UE, având utilizare conform unor reguli precise pe drumurile publice, cum ar fi limitarea vitezei la maximum 25 km/h. Țările europene precum Austria, Slovacia, Germania, Malta, Slovenia, Croația, Polonia, Olanda au găsit soluția legislativă proprie pentru punerea în circulație a acestor vehicule, chiar sub denumirea de «vehicul lent», reușind astfel să reducă poluarea, datorită faptului că pentru distanțele scurte utilizează vehiculele sus-menționate”, conchide inițiatorul proiectului de lege în expunerea de motive.

Inițiativa legislativă a fost depusă, în procedură de urgență, la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS